O veste bună pentru fermieri: de marți, 17 noiembrie, au început plățile avansului la subvenția pe suprafață. Fermierii vor primi în avans de circa 53 euro pe hectar, reprezentând un procent de aproximativ 70 la sută din plata unică pe suprafață. Cuantumul total este de 77,42 euro pentru un hectar de teren cultivat.
Fermierii nemțeni au depus 27.214 cereri unice de plată pentru suprafața totală de 166.630 hectare.
Cel mai probabil, cei 53 de euro pe hectar vor ajunge în conturile majorității fermierilor în intervalul 20-25 noiembrie, adică începând de vineri. Întârzierea este cauzată de procedurile bancare, astfel că, deși APIA a început plățile de mați, operarea lor aduce un decalaj de două-trei zile. Cea de-a doua tranșă din plata pe suprafață urmează să fie plătită în perioada 1 decembrie 2015 – 30 iunie 2016.
Din anul 2012 și până în 2015, APIA a crescut absorbția fondurilor europene pentru plățile directe de la 43 la sută la 98 la sută, creșterea în cifre absolute fiind de la 3,6 miliarde de euro la 7,6 miliarde de euro.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU