*O singură ofertă la achizițiile publice
Pentru achizițiile care nu se regăsesc în baza de date, beneficiarii privați ai fondurilor europene trebuie să publice un anunț pe site-ul AFIR, să primească minim două oferte, apoi să publice raportul de selecție. Pentru a le ușura munca, oficialii români negociază cu Comisia ca să fie suficientă o singură ofertă conformă, având în vedere că se respectă principiul transparenței, a tratamentului egal. De altfel, același principiu este urmat și în cazul achițiziilor publice prin SEAP.
În prima etapă, Comisia Europeană a fost de acord cu reducerea de la 3 oferte conforme la 2. Acum urmează să accepte și doar o singură ofertă conformă. Asta deoarece și pe SEAP, pe licitațiile publice, dacă beneficarul primește o ofertă conformă în baza unei licitații deschise, este sufiecient ca sa-și finalizeze achiziția. Se vrea să se aplice același reguli, dacă sunt respectate aceleași principii ca și pentru achițiziile publice.
Se știe, din 6 iulie 2015, solicitanții fondurilor europene, care vor depune cereri de finantare prin PNDR 2014-2020, vor fi obligați să utilizeze modulul de achiziții on-line al AFIR.
Înaintea semnării contractului de finanțare cu AFIR, solicitanții vor derula on-line procedura de achiziții aplicabilă serviciilor eligibile. Cele de consultanță și pentru întocmirea studiilor de fezabilitate, cu o valoare mai mare de 15.000 euro, în conformitate cu prevederile procedurii de achiziţii pentru beneficiarii privaţi ai PNDR.
Tina CONDREA