Se întorc “răniţi” de la naţionale

popadiuc

* Popadiuc a încheiat înainte de termen stagiul la U 19, Hasani a pierdut cu Spania la U 21

Doi dintre fotbaliştii Ceahlăului se întorc de la naţionale “pe scut”. Convocat la Under 19, pentru un stagiu de pregătire şi jocuri, Doru Popadiuc (foto) nu a mai prins finalul acţiunii alături de ceilalţi jucători. Tânărul mijlocaş al Ceahlăului s-a accidentat şi nu a mai făcut deplasarea la Russe, pentru cel de-al treilea amical, cu Bulgaria. El nu a jucat nici în dubla cu Elveţia, pierdută de România cu 2-3, respectiv 0-4. Fotbalistul de 18 ani a revenit la Piatra Neamţ şi îşi va relua pregătirea cu echipa sa de club.

Hasani a fost schimbat în min. 36 al partidei dintre Spania şi Albania, din preliminariile Campionatului European pentru tineret, după ce ibericii au deschis scorul. Albanezul Ceahlăului şi coechipierii săi au pierdut cu 4-0 partida de luni seară, dar şansele lor de calificare la turneul final de la Praga erau de mult compromise. Albania este codaşă în grupa a patra, fără nici un punct, deşi are cele mai multe meciuri disputate.

Ultimul care va reveni de la echipa naţională este Andrei Marc, aflat cu lotul de tineret în Muntenegru, unde România a susţinut, aseară, cel de-al doilea meci din preliminariile Campionatului European din 2015.