Explicație: Acest roman este o ficțiune. Orice asemănare cu realitatea este întâmplătoare, așa cum sunt și poveștile de context ale mitomanilor. Domnul B. este o invenție a autorului, iar țara în care se petrec întâmplările se numește Pomânia, ca să nu avem scârbă la proces.În cele de mai jos se vorbește despre un personaj secundar care a existat doar în realitatea lui paralelă. Romanul integral a fost trimis anul trecut, de Crăciun,doar câtorva prieteni apropiați. Fragmentul este extras din Partea a Doua, Capitolul Doi, intitulat: Să nu te pui cu Serviciile Secrete.
Semnul crucii
Într-una din aceste vile de partid și de stat, în baie, pieptănându-și, ca și Ceaușescu, freza fără urme de bucle,el având un păr hotărât, domnul inginer Ion Iliescu, proaspăt președinte alPomâniei, se pregătește, în fața oglinzii, pentru o importantă întâlnire cu masele:
– Măi dragă, îhmî, deci, care-i algoritmul? Așadar, țin astea trei degete lipite, le duc la frunte, la burtă, în numele tatălui, al fiului, apoi?! Sfântul Duh e la dreapta sau la stânga?! Chmî! Că mă pot face de râs una, două. Cred că la dreapta, apoi la stânga, dar trebuie să fiu sigur de chestia asta, vezi, n-am eu în sânge rutina asta rituală, chmî!, gestul ăsta mecanic, dacă nu-l am implantat din copilărie, nu-l am, îhmî. La frunte în numele tatălui, la burtă al fiului, apoi o să trag cu coada ochiului la Voican Voiculescu, dacă el face la dreapta sau la stânga, fac și eu la fel. Asta-i! Ihmî! La dreapta fiind pentru ortodocși, pentru noi,iar la stânga pentru catolici, sau invers, cine mai știe, paradoxal, nu?
– Nina! Hai că plec acum, spune-le că vreau la prânz un borș de fasole, da cu borș adevărat, să meargă la piață, la vreo bătrânică, te rog frumos, da?!
Doamna Nina a spus da, ascultând în continuare Bertolt Brecht, Opera de trei parale, muzicaKurt Weill, la radio-casetofonul din dormitorul comun.
În preajma Congresului al XIV-lea al P.C.P., desfășurat în noiembrie 1989, Elena Ceaușescu l-a convocat pe gen.Iulian Vlad, șeful Serviciilor Secrete, și i-a înmânat o listă cu proscrișii, printre care și Marcel, alias Iliescu, fostul favorit căzut în dizgrație după 1980, mazilit la Ape, apoi la Editura Tehnică. Proscrișii trebuiau arestați și ținuți sub supraveghere, pe tot timpul Congresului.Vlad a luat lista și i-a trimis imediat vorbă lui Marcel să nu stea acasă, în vila de la Floreasca.
Marcel a cerut ajutorul familiei Petre Roman, reușind să se ascundă la Snagov. (Vezi declarația dată de gen. Militaru lui Jean Paul Man în „NouvelObservateur“, mai ’90). Cele patru zile ale Congresului P.C.P. au fost petrecute de Ion Iliescu în liniștea și splendoarea specifice sfârșitului de toamnă de la Snagov (vezi Antonia Rados, op.cit.). Marcel nici n-avea de ce să se impacienteze. El știa prea bine pentru cine bat clopotele de Hemingway, un uriaș sinucigaș din insula lui Fidel Castro, găzduit la mâncătorii ăia fericiți de șobolani. Chm! În „Pentru cine bat clopotele“ este vorba despre povestea lui Robert Jordan, un tânăr american din Brigăzile Internaționale alăturate unității de gherilă republicană, în timpul Războiului Civil Spaniol,unde Walter Roman, tatăl viitorului premier Petre Roman, vopsit la păr, a fost parte evreiască. Pentru noi, interesant este acest personaj principal, Robert Jordan, care era expert în folosirea explozivilor și care, în roman, a primit misiunea de a arunca în aer un pod. Acest film documentar-artistic petrecându-se în al doilea Război mondial, în timpul atacului asupra orașului Segovia. Pe noi, interesându-ne doar reacția lui Iliescu la aflarea candidaturii marinarului B, precum și trista sa convingere că partidul său, copii săi, vor pierde în fața acestui B, o pramatie, chă, o pramatie politică de cea mai joasă speță, o jighimea, o pacoste, un expert în folosirea explozibililor eco, o glumă de râs, un informator ratat, adică nici măcar un informator ca toți ceilalți.
Nu scrisese el, încă din 1987, în articolul de camuflaj Creație și Informație că: „Este necesar să introducem restructurarea“, deci perestroika gorbaciovistă?
La Snagov, în timp ce băieții dizidenți pregăteau revoluția pomână, doamna Nina și doamna Mioara pregăteauborș de fasole, friptură la cuptor cu piure de cartofi și gogoși cu dulceață, bine prăfuite cu zahăr vanilat, un meniu care, paradoxal, ar fi fost și pe gustul viitorilor împușcați.
Ascultată la căști, sfârâiala veselă din bucătărie provoca o infernală ploaie în gură unor băieți tineri, aflați la serviciu, băgându-și … în meseria lor de rahat, undeva,într-un subsol bucureștean.