Cunoscutul scriitor Adrian Alui Gheorghe a acceptat vineri, 7 iunie, să fie consilierul onorific, pe probleme de cultură, al președintelui PNL Neamț Mugur Cozmanciuc. El se va ocupa, în primul rând, de coordonarea și gestionare Clubului Liberalilor, de la Neamț, care va organiza, lunar, dezbateri cu reprezentanți de seamă, din toate domeniile, din județul Neamț și din România.
Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă organizată vineri, 7 iunie.
Redăm mai jos principalele declarații făcute de președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc, de primarul municipiului Piatra Neamț Dragoș Chitic și de domnul Adrian Alui Gheorghe:
Mugur Cozmanciuc președintele PNL Neamț:
- Vreau să îi mulțumesc domnului Adrian Alui Gheorghe pentru pasul pe care îl face. A primit din partea mea propunerea de a fi consilier onorific, al meu, al PNL, pe zona culturală, pentru că știu sigur că poate să aducă un plus valoare echipei liberale, PNL Neamț și României.
- Sunt și alte proiecte pe care le-am discutat, nu doar Clubul Liberal, dar le vom face publice în viitorul apropiat. Nu ne vom opri aici, ci vă vom prezența și alți invitați, din diverse domenii, care se vor alătura PNL.
- Clubul Liberal este un proiect de expunere a ideilor, unde cei care au făcut performanță și care au experiență profesională în diverse domenii vin să își prezinte ideile într-un cadru relaxat. Este o modalitate de a deschide o zonă de dezbatere. Cei care vor veni nu trebuie neapărat să se înscrie în partid, ci de a participa la dezbateri.
- Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost pe 26 mai la vot. Câștigătorul alegerilor europarlamentare este PNL, iar voturile românilor ne arată drumul pe care vor să îl urmeze România, să facă parte din Uniunea Europeană. Vreau să le mulțumesc tututor cetățenilor din județul Neamț care au venit la vot, dar și celor care au dat un vot covârșitor pentru susținerea referendumului.
- În județul Neamț PNL a obținut un rezultat bun, poate spre foarte bun, dar mai este loc de mai bine pe viitor. Într-o conferință de presă viitoare o să prezentăm și surprizele plăcute ale PNL din județul Neamț, localitățile unde s-a realizat performanță, dar și acele localități în care PNL a câștigat alegerile si nu sunt primari liberali.
- Vom face o analiză a rezultatelor alegerilor europarlamentare la fiecare organizație PNL din județ. Vom porni cu bună credință, nu cu o idee de sancțiune din start, nu vom avea însă emoții dacă va fi cazul să aplicăm sancțiuni.
- Faptul că în aceste zile s-a dat o Ordonanță de Urgență pentru modificarea alegerii președinților Consiliilor Județene, ne arată că cei de la PSD nu au înțeles mesajul transmis de majoritatea românilor, prin votul lor din data de 26 mai. Este normal să avem un vot în două tururi pentru primari și pentru Consiliul Județean. Cei care fac aceste greșeli crezând că atunci când sunt la guvernare fac legi favorabile pentru atunci când vor fi în Opoziție, se înșală crezând ca le sunt favorabile perpetuu. Timpul va dovedi că am dreptate. Solicit ca așa cum s-a dat OUG acum, să se mai dea un OUG să se revină la alegerea în două tururi, ca săfie dreptate până la capăt. PNL susține alegerea primarilor în două tururi, are o inițiativă de lege depusă în acest sens încă din 2017, pe care o susținem în continuare.
Dragoș Chitic primarul municipiului Piatra Neamț:
- Organizația PNL Piatra Neamț este deschisă să primească în rândurile sale orice persoană care dorește să se implice în activitatea politică, care este strâns legată și de activitatea administrativă, culturală și civică a orașului.
- Deși avem în spate o istorie de peste un secol, suntem un partid modern care reușește să atragă personalități locale și oameni de valoare dornici să-și folosească experiența și pregătirea profesională pentru o comunitate modernă, europeană și identitate proprie.
- Suntem în perioada în care împreună cu președintele Mugur Cozmanciuc vom reconfigura Biroul politic Local de la Piatra Neamț și, cu această ocazie, lansez o invitație să ni se alăture toți cei care au un cuvânt de spus , care vor să contribuie la bunul mers al orașului nostru, care vor să facă parte dintr-o echipă care va funcționa pe principii sănătoase.
- Echipa liberală de la Piatra Neamț este astăzi la conducerea municipiului Piatra Neamț și își propune să câștige alegerile locale de anul viitor pentru a continua dezvoltarea orașului, creșterea calității vieții pentru fiecare cetățean.
- Un prim exemplu este domnul Adrian Alui Gheorghe, o personalitate a locului, un om de cultură valoros și apreciat care a demonstrat prin fapte profesionalismul și capacitatea de a dezvolta acest domeniu. Adrian Alui Gheorghe este un ambasador al orașului nostru prin realizările sale în domeniul culturii, un om care mai are încă multe lucruri de spus și care este respectat la nivel național în breasla din care face parte.
- În calitatea mea de primar al orașului am avut o foarte bună colaborare atunci când era director al Bibliotecii Județene, i-am sprijinit inițiativele culturale benefice pentru comunitatea noastră. Mă refer aici la deschiderea unei biblioteci în cartierul Speranța, deschiderea unui spațiu expozițional multifuncțional, care purta numele lui ”Victor Brauner”, dar și la alte proiecte culturale organizate la Piatra Neamț.
- Salut alăturarea domniei sale de echipa liberală de la Piatra Neamț și îl asigur că va beneficia de tot sprijinul meu pentru a-și pune în valoare ideile , priceperea și talentul.
- Sunt totodată convins că exemplul domniei sale va fi urmat și de alte personalități ale orașului, oameni care au performat în domeniile lor de activitate și care vor să ofere comunității experiența și priceperea lor.
- Asta este ceea ce eu îmi doresc, profesioniști în jurul meu, profesioniști atât în echipa politică, precum și în cea administrativă, așa consider că trebuie să funcționeze un partid politic, să atragă în rândurile sale oameni de valoare care să contribuie la bunul mers al comunității din care fac parte .
Adrian Alui Gheorghe:
- Sunt aici nu pentru că nu aș avea ce face cu timpul meu sau că aș fi într-o criză de imagine, dar suntem după un eveniment major, după câteva lucruri majore din societatea românească, după votul din 26 mai care a fost unul covârșitor pentru a avea imaginea unei Românii Liberale. Prin votul din 26 mai ne-am situat cu adevărat în Europa, iar această nouă Românie, una liberală, este una dincolo de granițele fizice, mult mai amplă, acolo unde e fiecare român plecat din țară.
- Sunt într-o perioadă mai aparte, la 2 ani după execuția publică, pe care instanța a considerat-o ilegală, abuzivă, am reușit să îmi recâștig formal drepturile. Spun formal, deoarece cei care trebuie să pună în aplicare o decizie ezită să facă asta, folosind tot felul de tertipuri. În toată această perioadă nu am fost ajutat de niciun partid, a fost o luptă pe care am dus-o singur, cu răbdare.
- Am venit spre echipa liberală de aici, deoarece consider că politicul are și o dimensiune civică, consistentă de altfel. Trebuie să ne implicăm toți, să nu lăsăm în seama politicienilor sau a administrativului tot ce se întâmplă în comunitățile noastre, în societate, sunt multe lucruri care intră în responsabilitatea tuturor.
- Am avut o discuție cu domnul Mugur Cozmanciuc pe marginea gândirii mele în ceea ce privește comunitatea în care am ales să rămân și am demarat o serie de proiecte.
- Cu ajutorul echipei liberale voi putea să continui aceste proiecte. Este vorba despre statuia lui Caragiale. Înainte să fiu ”executat” aveam proiectul în sine dimensionat, iar statuia urmează să fie realizată de un mare artist – Lucian Tudorache. Găsisem inclusiv sponsori și spațiu unde să fie expusă în Piatra Neamț. Drept urmare, acum vom duce la capăt acest proiect. Sponsorii au rămas și în cel mult un an vom avea la Neamț o statuie a lui I. L. Caragiale în mărime naturală. Caragiale a fost în Neamț și Piatra Neamț revizor școlar, sunt multe lucruri legate de Neamț in biografia lui Caragiale.
- Al doilea proiect pe care i l-am propus domnului Mugur Cozmanciuc și domnului Dragoș Chitic a fost aceea de a crea un Club Liberal, unde se vor organiza întâlniri lunare, pe teme diverse, care să exprime tendințele din societate.
- Clubul liberal nu este unul al ideologiei liberale neapărat, ci al manifestării culturale, liberale, spirituale, civice.