Peste cincizeci de scriitori din țară și din străinătate au participat la Bacău, între 21-24 septembrie 2016, la manifestările ediției a VI-a a Festivalului de poezie „Toamnă bacoviană“, dedicată împlinirii a 135 de ani de la nașterea scriitorului George Bacovia (1881-1957), reprezentant de seamă al modernității noastre poetice, cu o moștenire puternică în viața literară actuală a urbei sale natale. Organizatori: Filiala Bacău a USR și CJ Bacău. A participat o delegație de scriitori din Normandia, Franța. Printre premiații actualei ediții s-au numărat criticii și istoricii literari Adrian Dinu Rachieru (Timișoara), Nicolae Scurtu (București) și acad. Mihai Cimpoi (Basarabia). Premiul național „George Bacovia“ a revenit poetului Lucian Vasiliu (Iași).
Din gruparea literară nemțeană au fost invitați scriitorii: Cristian Livescu, președintele SSJN și al Reprezentanței Neamț din cadrul Filialei Iași a USR (care a avut prilejul de a recenza și oferi colegilor scriitori și publicului numerele recente ale revistei „Antiteze“), Lucian Strochi, Dan Iacob, Victor Stan și Geta Stan Palade. Aceștia au luat parte la simpozioanele omagiale organizate, la șezătorile literare din colegiile și liceele băcăuane, precum și la lecturile publice de la statuia lui George Bacovia, din centrul Bacăului. Revista „Plumb“ a realizat un număr special aniversar. Amfitrioni: Calistrat Costin și Dumitru Brăneanu. (R.L.)