Sindicaliştii din învăţământ „suflă şi-n iaurt”
Pe fondul scandalului privind „fondul clasei”, sindicaliştii din învăţământ se gândesc să boicoteze programul numit „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, prin neimplicarea în organizarea activităţilor ce presupun colectarea de fonduri în principal de la părinţi pentru vizite la muzee, ieşiri la spectacole şi excursii tematice. Asta în condiţiile în care consiliile profesorale au la dispoziţie mai puţin de o lună de zile pentru organizarea activităţilor, iar consiliile de administraţie au termen de aprobare 14 februarie 2014.
Programul activităţilor din cadrul Săptămânii Şcoala altfel se realizează, conform indicaţiilor Ministerului Educaţiei, pe baza propunerilor elevilor şi a reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice locale, însă sursa de finanţare rămâne buzunarul părinţilor ori sponsorizarea de către diferite organizaţii non-guvernamentale.
„Sigur că de preferat ar fi ca activităţile să se deruleze în afara şcolii, numai că fiecare ieşire costă, începând de la biletul de intrare la muzeu, până la călătoriile la case memoriale şi în alte locaţii cu încărcătură istorică sau literară; iar dacă alegi să petreci Săptămâna altfel doar în şcoală, înseamnă că ai pierdut timpul. Ştiind foarte bine că Ministerul Educaţiei nu va finanţa aceste ieşiri, te gândeşti foarte serios cum trebuie procedat pentru a nu fi acuzat de colectă şi de băgarea banilor în propriul buzunar. Colegii noştri de la Federaţia Sindicală „Spiru Haret” au luat iniţiativa de a transmite cadrelor didactice recomandarea de neimplicare în organizarea activităţilor şi, mai mult decât atât, de a refuza să mai suporte, din propriile salarii, cheltuieli pentru activităţi excracurriculare şi extraşcolare”, a punctat Gabriela Grigore, secretarul general al Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică (SLLICS)Neamţ.
În perioada următoare, vor avea loc consultări la nivel naţional în cadrul SLLICS, pentru ca liderii să stabilească dacă vor adopta protestul.
„Personal, eu cred că nu putem generaliza „COLECTA” pentru că fiecare unitate are un anumit personal şi anumiţi elevi; în calitate de profesor care a lucrat 30 de ani în rural pot spune că din salariul meu am cumpărat elevilor amărâţi cadouri de Crăciun, de multe ori şi rechizite, iar de ce să nu o spun, ştiu foarte bine că sunt situaţii, mai ales în urban, în care părinţilor li se impun sume de bani…”, a conchis Gabriela Grigore, reprezentant al SLLICS Neamţ.
Geanina NICORESCU
Mai mult…Stiati ca la liceele tehnologice care executa practica la agentii economici li se percep elevilor sa plateasca deplasarea? E normal ca elevii sa suporte aceasta plata?