Schimbări în termometre!

vremea*Se răceşte vremea: în acest weekend valorile diurne ale aerului vor fi cuprinse între 23 şi 26 de grade Celsius

După o perioadă de caniculă, când vremea a fost sufocant de caldă, cu temperaturi ce s-au apropiat de 40 de grade Celsius, iată că timpul schimbă iar registrul.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în acest sfârşit de săptămână, în Neamţ temperaturile diurne ale aerului vor fi mai mici decât normalul perioadei, respectiv 23-26 de grade Celsius. Şi valorile nocturne vor fi mai scăzute, între 8 şi 12 grade Celsius. Ploile vor fi destul de rare.

Pentru astăzi, ANM estimează o vreme rece, un cer mai mult senin şi o maximă în termometre de 23 de grade Celsius. Noaptea, mercurul din termometre va scădea până la 9 grade Celsius. Chiar dacă sâmbătă cerul va fi mai mult senin, temperatura diurnă a aerului va arăta 24 de grade Celsius. Noaptea, minima din termometre va scădea până la 8 grade Celsius. Pentru a doua zi, meteorologii estimează o vreme însorită, cu 26 de grade Celsius în termometre.

Ieri a fost cald prin tot judeţul. La ora 13, la Piatra Neamţ şi Roman mercurul din termometre a urcat până la 29 de grade Celsius. Cerul a fost mai mult acoperit. În Târgu Neamţ, valoarea diurnă a aerului a fost de 28 de grade Celsius. Şi pe masivul Ceahlău, temperaturile aerului au fost „prieteneşti”. La aceeaşi oră se înregistrau 20 de grade Celsius.

În ţară, cele mai mai temperaturi au fost la Râmnicu Vâlcea, unde mercurul din termometre a urcat până la 35 de grade Celsius!

V. ANDRIEŞ