Schimbări de la prefect până la serviciile descentralizate

Potrivit unor surse PSD de la nivel central, schimbările prefecților vor fi certe, cu oameni agreați de majoritatea PSD și ALDE. „În județele în care PSD are președintele de Consiliu Județean, ALDE va avea prefectul, iar în județele în care ALDE are președintele de Consiliu Județean, cei de la PSD vor avea prefectul.

Acest mecanism se aplică doar în limita algoritmului politic dintre cele două partide, pentru că altfel ar însemna ca ALDE să primească nesperat de multe funcții de prefect. Cu toate acestea, oamenii lui Tăriceanu primesc foarte multe funcții și vor asigura conducerea prefecturilor în multe dintre județele țării“, precizează un important site de știri.

Rezultatele alegerilor parlamentare de la Neamț, în care PSD are peste 40 de procente înaintea lui ALDE, nu prea confirmă un prefect dat de democrați-liberali, chiar dacă PSD are președinte de Consiliu Județean. De altfel, și președintele ALDE Neamț spune că acest algoritm nu se aplică la Neamțși nici nu s-a discutat: „Nu, n-am vorbit despre așa ceva. Deocamdată, negocierile sunt la nivel de secretar de stat. Nici într-un caz nu am vorbit despre funcția de prefect.(…) Sunt mai multe nume, dar sunt doar surse, cum le ziceți în presă. Nu am discutat nici despre serviciile descentralizate“, a declarat Ion Asaftei, copreședinte ALDE Neamț și vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț.

Că vor fi schimbări la nivelul conducerilor serviciilor descentralizate, au anunțat social-democrați încă din campania electorală. Președintele PSD Neamț,Ionel Arsene, a anunțat o reevaluare a tuturor șefilor de servicii descentralizate din Neamț, pe tema controalelor efectuate la firme: „Am avut întâlnire cu tot ceea ce înseamnă instituții de avizare și control și am discutat despre faptul că întâi de toate, atitudinea lor să fie una de prevenție, și numai acolo unde se sesizează reaua intenție să fie luate măsuri. Se fac controale, se pun amenzi, le blocăm conturile, până te judeci, ai și falimentat și ai pierdut și casa“.

„Din nefericire, mulți dintre șefii serviciilor deconcentrate, promovați politic, uită că ei sunt acolo în slujba cetățeanului și acționează după alte interese, răspund de urgență altor comenzi și uită că sunt români“, a precizat deputatul Ioan Munteanu.

„Cred că o să fie o evaluare a șefilor de servicii din Neamț. Mulți sunt pe funcții de foarte mult timp și nu prea mai sunt ancorați în realitate, chiar dacă unii sunt puși chiar de PSD“, a promis Ionel Arsene la finalul campaniei.

De altfel, se vorbește și despre o schimbare legislativă care permite ca prefecții să fie membri de partid. Sintagma „prefect apolitic“și-a pierdut din credibilitate, atât timp cât la schimbarea fiecărui Guvern se schimbă și prefecții în funcție. Deja, marți, parlamentarii au respins ordonanța de urgență care le interzicea directorilor de spitale să dețină funcții în partidele politice.

Cât privește viitorul prefect de Neamț, funcția va fi, cu siguranță a PSD. S-au vehiculat câteva nume, inclusiv a unui fost prefect de Neamțși a consilierului județean Adrian Bourceanu, dar după ultimele numiri, viitorul prefect ar putea fi o surpriză. (M.O.T.)