“Când clopotul va plânge cu-al serii dulce ton
M-oi duce pân-la poala muntelui Pion
Ş-apoi pe jos de-acolo eu muntele-am să sui
Ca gândurilor mele aripe să le pui”
Cu credinţă şi cu aleasă ceremonie vă invităm la un urcuş pe muntele TABOR (Israel), în cazul nostru pe muntele Ceahlău (Taborul românesc) pentru a asista împreună cu ILIE şi MOISE la Schimbarea la Faţă a MÂntuitorului nostru Iisus Hristos.
Strămoşii noştri geto-daci erau religioşi şi erau atraşi de înălţimea şi liniştea munţilor care îndeamnă la meditaţie, la purificare.
Aceasta o ştim de la scriitorii antichităţii elene – începând cu Herodot (485-425 Î.Hs.) – care recunosc geţilor o adâncă şi severă religiozitate. Strabon aminteşte numele muntelui Kogaion, munte sacru al geto-dacilor, unde-şi avea sihăstria marele preot Zamolxe sau Zamolxis – sclav si discipol al lui Pitagora (560-500 î.Hr.), potrivit legendelor transmise de Herodot şi Strabon.
În traducere “Kogaion” înseamnă “scoică” sau “carapace”, nume ce pare să-l fi dat negustorii greci care , cu câteva sute de ani înainte de Hristos, plecând din cetăţile lor de pe malul Mării Negre vor fi ajuns tocmai prin aceste îndepărtate locuri.
Kogaionul, muntele sacru în care se află peştera lui Zamolxis, a fost localizat indecis de cercetători în munţii Orăştiei, în Munţii Apuseni şi în zona masivului Ceahlău.
Mitropolitul Varlaam(1632-1653), în prefaţa de la SCARA (Leastviţa) tradusă de el între anii 1602-1613 după scrierea unui sihastru din secolul al VII-lea din Muntele Sinai (în care se vorbeşte despre urcarea minţii către cele cereşti), consideră Taborul, Golgota, Athosul, Ceahlăul, ca munţi sacri, care oferă posibilitatea comunicării cu Dumnezeu.
La fel gândea şi Dimitrie Cantemir (1673-1723), care socoteşte că Pionul (Ceahlăul) era un munte sacru, iar numele de “Pionul” (dat tot de greci) este un dublet al Kogaionului.
În Ceahlău ( denumire care nu apare în “Descriptio Moldaviae”- acolo muntele e numit PION, denumire folosită şi de Eminescu în geniala sa poezie; în greaca “PION” înseamnă stâlp, coloană a cerului) se află şi stânca Vulturului, de la care va fi primit Muntele PION şi denumirea de CEAHL|U (din maghiarul csahalo=Ceahlău=vultur bărbos), care s-a impus.
Aura mitică şi sacră păstrată în legătură cu Muntele Ceahlău, încă de pe timpul traco-geto-dacilor şi carpilor(de la numele lor – Muntii Carpaţi), prezenţa mai multor generaţii de sihaştri şi călugări creştini timp de peste 2000 de ani, vieţuitori ale căror nume s-au uitat în parte, dimpreună cu toponimia sihăstrească pe care au creat-o în acest munte , toate acestea au făcut pe oameni să socotească Ceahlăul un munte sfânt.
Nu întâmplător şi Eminescu( 1850-1889) considera Ceahlăul drept minunatul tărâm de cugetare şi inspiraţie la care visa să ajungă:
“ Când clopotul va plânge cu-al serii dulce ton
M-oi duce pân-la poala muntelui PION
S-apoi pe jos, de-acolo, eu muntele-am să sui
Ca gândurilor mele aripe să le pui”
(Povestea magului călător printre stele)
Pentru viaţa creştină, sărbătoarea Schimbării la Faţă a DOMNULUI IISUS, este o amintire a datoriei de a lucra fără încetare la îndepărtarea vălului ignoranţei şi al răutăţii de pe faţa inimii , pentru ca măreţia lui Dumnezeu să schimbe şi sufletul creştinului:”Ori de câte ori cineva se întoarce la Domnul, vălul este dat la o parte… Cât despre noi toţi, care, cu faţa descoperită, oglindim măreţia Domnului, suntem preschimbaţi în aceeaşi înfăţişare, tot mai măreaţă, de către Duhul Domnului” (2Cor. 3,17-18).
Pentru a pregusta şi noi din Lumina Taborică , din Slava Veşnicei Dumnezeiri, pentru a deveni mai buni, mai dăruiţi lui IISUS HRISTOS şi iubirii aproapelui, să fim în această lume totdeauna căutători ai păcii veşnice, călători în continuu urcuş pe muntele Tabor, pentru a-L întâlni pe IISUS, Mântuitorul şi sensul vieţii noastre, pe care să-L mărturisim etern, chiar cu preţul vieţii.
Să recitim în această zi “Schimbarea la Faţă “ de Pierre Emmanuel (1916-1984 ).
Să reprivim cu mare credinţă şi în această sfântă zi icoane ale “Schimbării la Faţă” : Andrei Rubliov ( 1405) ; Santus Rafael ,1520,Vatican ş.a.
Să reascultăm cu credinţă şi evlavie în această zi şi “ In festo Transfigurationis Domini nostri “ stud-oratoriu pentru pian de Franz Liszt (1811-1886) şi “ Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos” (1969) – oratoriu pentru cor şi orchestră de Olivier Messiaen (1908-1992).
Să ascultăm acum şi într-un veşnic azi Sfânta Liturghie, cea mai importantă slujbă a Bisericii lui IISUS.
Și toate acestea, întru pioasă reculegere, pentru a ne schimba şi noi în mai buni cu puterea iubirii jertfelnice a lui IISUS HRISTOS.!
Vă invităm etern la drumeţie Sfântă spre Taborul Sfânt.
PREOT PROFESOR DUMITRU CHIȚIMUȘ
