Schimbarea clasei politice și mitul tinerilor

UntiEducatieO cred și o și spun de vreo câțiva ani buni, inclusiv politicienilor cu care – rar – se-ntâmplă să intru în contact: fără o altă modalitate de selecție a liderilor, șansele ca, pe termen scurt ori mediu, clasa politică să poată fi primenită doar din perspectiva criteriului generațional sunt foarte mici. Mai limpede – cum putem observa de câțiva ani încoace, ideea că intrarea tinerilor în politică va modifica la modul fundamental stilul de raportare a politicienilor la interesul public este, în cel mai bun caz, doar un mit, atunci când nu devine, de-a dreptul, un fals grosolan. Vorbim despre tineri, desigur, la modul general, întrucât există, în chip neîndoios, și excepții.

Intră în această categorie, la grămadă, și tinerii obligați de statut să n-aibă altă viziune dincolo de coloana vertebrală a oilor, una paralelă cu pământul, și cei școliți în universități de renume, și „clubnicii“ aflați deasupra oricărei întrebări, și cei pierduți în marasmul manelist ori telenovelist al unei mode sociale, și cei situați marginal în infernul cartierelor de limită ale marilor orașe, ca și cei care, fatalmente, pot reproduce vocal un text pe care-l citesc sau pot să scrie coerent în limba română o jumătate de pagină. Fiecare tânăr din categoriile menționate – fără pretenția de a le acoperi pe toate – ar fi putut trăi, la un moment dat, iluzia că cei din generația sa ar putea modifica standardele politicii românești. Că s-ar fi putut ajunge, cu alte cuvinte, la un gen de politică în care să nu mai conteze termopanele de la mătușa ori mașina cu girofar. Unii dintre ei, poate mai săraci cu informația și duhul, nici măcar nu și-au pus o astfel de problemă, dar s-au dus la vot, de la un ciclu electoral la altul, dintr-un entuziasm specific unei vârste în care te afli în intersecția dintre neglijență și iresponsabilitate. Nici unii, nici alții nu au nimic de câștigat, și acesta mi se pare lucrul cel mai trist, de-i iau în calcul numai pe cei care chiar au investit în ceea ce, astăzi, se dovedește a fi doar un mit „biologico“-politic.

S-o spunem pe șleau: în actualele condiții de configurare a leadership-ului la nivelul partidelor românești, sunt foarte rare cazurile acelor tineri care, onești fiind, să poată răzbi în politica românească de azi, spre a impune modele comportamentale ori mentale diferite de ale celor pe care mulți alții, la fel de tineri, le-au moștenit din contactele pe care le-au avut cu politicienii tranziției. Revenirea la votul pe liste, pentru alegerile parlamentare, ar putea accentua această situație, dacă liderii de organizație nu vor conștientiza necesitatea ca tinerii de calitate să-și poată face auzite glasurile. Până în acel moment, ideea că intrarea tinerilor în politica românească ar putea schimba fundamental clasa politică nu rămâne, din păcate, decât un mit. Un mit și nimic mai mult, un mit care, probabil, place foarte mult „tocșoiștilor“și celor care, de vârsta noastră fiind, își pregătesc, pe lângă cabinete, propriile lor modele. Cum s-ar spune, „generația de mâine“, aia care n-are, în absența perspectivei de schimbare, alt rol în afară de acela de a perpetua mitul biologico-politic.