Schimbare de viceprimar la Agapia

primaria agapia

*Exclus din PSD, fostul vice nu a mai rămas nici consilier
*Primarul Năstasă speră ca noul adjunct să nu-l dezamăgească precum precedentul

Prefectura, Consiliul Județean și celelalte instituții care au baze de date în care sunt cuprinși liderii comunităților locale trebuie să opereze o corectură: noul viceprimar de la Agapia este, de câteva zile, Mihai Vasiliu.
Acesta îi succede în funcție altui PSD-ist – Neculai Băicănescu – care a reușit ”performanța” de a pierde și funcția de vice (prin votul Consiliului Local) dar și pe cea de simplu consilier (prin excluderea din partid care, automat, duce și la această consecință.
Primarul Neculai Năstasă face un scurt inventar al „filmului”: “Eu am fost cel care a propus echipei USL, după alegerile din vara anului 2012, ca domnul Băicănescu să fie viceprimar. Îl știam drept un om gospodar, harnic, așezat. Ei bine, în timp mi-am dat seama că primele două calități chiar le avea – era harnic și gospodar dar doar acasă la el. El are, dinainte de alegeri, o îndeletnicire agricolă, cu tractoare. Eu i-am tot spus că nu se poate să vii la Primărie două ore pe zi și mi-am dat seama că nu a înțeles. Ba, nici nu era mulțumit că aici căștigă doar 17 milioane de lei. Dar și pentru banii aceștia trebuia să muncească, să ajute comunitatea. Nici nu vreau să-mi mai amintesc de ieșirile lui publice apoi în care s-a găsit să arunce cu noroi în munca celor de la Primărie și din Consiliul Local. E istorie, deja… Acum sper să fac o echipă adevărată cu noul viceprimar, om harnic, destoinic, serios, care sunt convins că va confirma încrederea acordată”.
Primarul Nastăsă a ținut să răspundă unor „săgeți” anterioare: “M-am crucit și eu când am auzit ce fitile băgau unii. Că, vezi Doamne, vor fi cedate în județ niște funcții de viceprimar ocupate de PSD în favoarea altor consilieri de la PDL, parcă. Îți stă mintea în loc când vezi cu ce zvonuri se ocupă unii care nu au treabă. Vă rog să scrieți așa: la Agapia a fost, ales un nou viceprimar, tot USL, tot PSD. Mai mult, domnul viceprimar Vasiliu a fost ales în unanimitate de toți consilierii din Consiliu, adică de 5 de la PSD, 2 de la PNL, 4 de la PDL, unul de la PPDD și unul de la UNPR”.
Ideea cu “fitilul cu primar de la alt partid” a fost punctată și de deputatul Ionel Arsene, președintele PSD Neamț: “S-a văzut acum că acei ce spuneau așa ceva au mințit. Subliniez: au mințit. Probabil că aveau vreun interes să arunce pe piață astfel de șopârle dar acum văd și oamenii cine spune adevărul și cine minte. Eu mă bucur că la Agapia avem un primar de toată isprava care acum, la rândul lui, face echipă cu un viceprimar despre care am auzit numai lucruri de bine. Le doresc succes și celor doi, și consilierilor PSD, întregii echipe USL de acolo; de fapt întregului Consiliu Local care sper, de acum încolo, să aibă un randament și mai bun, să realizeze, împreună cu primarul și cu viceprimarul acele investiții solicitate de comunitate”.

6,5 miliarde pentru Stația de Epurare

Cât privește partea de investiții, primarul din Agapia chiar se bucură că, după ani de zile în care un proiect important a fost blocat, acum a urnit căruța din loc, cum se spune la țară. “După luni de alergătură pe la atâtea uși, alergătură în care l-am avut alături pe domnul deputat Arsene, am reușit să obținem o finanțare de 6,5 miliarde de lei vechi pentru finalizarea investiției cu Stația de epurare. Chiar vreau să-I mulțumesc domnului deputat pentru că nu știu dacă altcineva ar fi avut atâta răbdare și atâta încrâncenare pozitivă să se bată pentru problema comunei noastre”.
Lucrarea de la Agapia a rămas blocată după retragerea de pe șantier a firmei Fiekat. Stația de epurare va deserve satul Agapia iar întreaga lucrare acoperă o distanță de 5,9 km. Mare parte din lucrări fuseseră realizate, fuseseră achiziționate și o parte din instalațiile necesare dar, în păguboasa tradiție românească, mai rămăsese un “colț” de lucrare neacoperit. Acum, cu banii aduși de la București sunt asigurate resursele pentru ridicarea clădirii în care va funcționa instalația de epurare și pentru alte instalații necesare.

Daniel VINCA