Scandalul” ouălor vopsite” de la Piatra Neamţ a ajuns până la Vaslui!

Filmuleţul de pe Facebook i-a pus în alertă Protecţia Consumatorilor, controalele fiind extinse la producătorul din Vaslui
Inspectorii pentru protecţia consumatorilor din Neamţ s-au autosesizat şi au pornit o anchetă după apariţia pe Facebook a unui caz de comercializare de produse cu termen de valabilitate modificat prin vopsire, fiind prezentate ouă cu data durabilităţii minimale 02.10.2017, care prin spălare devin din gălbui albe şi cu o altă dată de valabilitate.
„Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Neamţ a declanşat, în cursul zilei de 18.09.2017, acţiuni operative de control a acestei categorii de produs în unităţile de comercializare de pe raza judeţului Neamţ -Roman şi Piatra Neamţ, potrivit domeniului de competenţă a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, pentru a verifica respectarea cadrului legal obligatoriu de către operatorul economic implicat. A fost controlată cantitatea de 5480 produse ambalate, din loturi diferite, după cum urmează : 2460 ouă – ambalaje de 30 bucăţi – valabile 03.10.2017, 2820 ouă – ambalaje de 30 bucăţi – valabile 11.10.2017, 200 ouă – ambalaje de 10 bucăţi – valabile 11.10.2017. Menţionăm că, la data şi ora controlului, în spaţiile destinate vânzării, produsele erau expuse la comercializare în cadrul datei durabilităţii minimale, depozitate conform condiţiilor de temperatură indicate de producător, însoţite de documente de provenienţă şi etichetate corespunzător”, ne-a transmis, printr-un comunicat, CJPC Neamţ.
Întrucât producătorul are sediul social declarat în judeţul Vaslui, conform procedurilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Comisariatul Neamţ a notificat Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Vaslui precum şi Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Est (Iaşi).
Prin acţiunile de control desfăşurate de comisarii pentru portecţia consumatorilor din Neamţ, au fost urmărite aspecte privind încadrarea produselor în data durabilităţii minimale, respectarea condiţiilor de depozitare şi comercializare (amenajare unităţi de comercializare şi dotare cu vitrine frigorifice, modul de urmărire a temperaturilor, condiţii de expunere la comercializare cu respectarea temperaturilor impuse de producători), modul de indicare a preţurilor (concordanţa între preţurile afişate la raft şi preţurile din gestiunea stocurilor, care se marchează pe bonurile de casă, legalitatea funcţionării operatorului economic, comercializarea în locuri autorizate.

Geanina NICORESCU