Scandalagiu reținut, la Icușești

Un tânăr de 26 de ani, din Icușești, a fost reținut de poliție după ce a distrus poarta unui vecin și împreună cu alți patru amici au făcut scandal.

În urma documentării activității infracționale, polițiștii Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au reținut, luni, 26 iunie, pe un bărbat de 26 de ani, din Icușești, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu, tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri. „În seara zilei de 19 iunie 2017, acesta împreună cu mai multe persoane au provocat scandal la domiciliul persoanei vătămate, un bărbat de 37 de ani, din Icușești, pe care l-au amenințat și i-au distrus poarta locuinței“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Cercetările sunt continuate și față de celelalte patru persoane implicate.

Tânărul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Neamț, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman pentru luarea unei măsuri preventive. (C.I.)