Scandalagii reţinuţi de poliţiştii romaşcani

sânsarion*Suspecţii sunt etnici asistaţi care se ţin numai de scandaluri şi distrugeri

*Unul dintre ei a fost condamnat pentru ultraj

Cinci romaşcani suspectaţi de tâlhărie şi lovire într-un scandal dintr-un bar din localitat, petrecut la începtul lunii septembrie, au fost identificaţi de poliţiştii de Investigaţii Criminale. Vineri, în urma unei acţiuni a lucrătorilor Poliţiei municipiului Roman, au fost depistaţi trei dintre aceştia şi reţinuţi pentru 24 de ore. “În ziua de 17 octombrie 2014,  polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au reușit probarea activității infracționale a cinci romașcani, cu vârste cuprinse între 45 și 21 de ani, care în data de 7 septembrie 2014, aflându-se într-un bar din Roman, ar fi sustras bani din buzunarul unui bărbat de 54 de ani”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. “În acel moment, un alt romașcan care se afla în local și a observat fapta ar fi fost agresat de către cei cinci bărbați, care i-ar fi sustras suma de 250 de lei, apoi după circa 15 minute agresorii ar fi lovit cu sticle un alt bărbat de 43 de ani, care se afla în bar”, a mai spus ofiţerul de presă.

Unul dintre cei doi suspecţi care nu a fost găsit vineri este un client mai vechi al poliţiştilor. Ion Sîn Sarion, de 45 de ani, este recidivist, el fiind condamnat anterior pentru furturi, tâlhării, scandaluri. În 2009 a fost condamnat la un an de închisoare pentru ultraj după ce în 2009 a atacat cu spray-ul lacrimogen pe un agent de la Poliţia Transporturi Feroviare Roman, iar în anul 2012 a fost condamnat la 10.000 lei amendă penală pentru sfidarea organelor judiciare şi ameninţare şi port fără drept a unui topor, bani pe care nu i-a putut plăti şi a fost trimis la închisoare. Poliţiştii au înaintat acum instanţei propunere de arestare preventivă în cazul tuturor celor cinci suspecţi, a celor doi în lipsă, dar Judecătoria Roman a dispus, vineri, măsura controlului judiciar cu obligaţia de a nu părăsi localitatea față de cei trei bărbați depistați și măsura arestării preventive în lipsă, față de ceilalţi doi suspecţi care se sustrag cercetărilor. Ceilalţi suspecţi sunt Florică Mădălin Bucătaru, prieten şi vecin în strada Fabricii cu Sîn Sarion, precum şi Valerian Petcu, Claudiu Viorel Petcu şi Dragoş Dobrin. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracţională a suspecţilor.

Cristina IORDACHE