În noaptea de 8 spre 9 martie, la ora 0:40, Poliția municipiului Piatra Neamț a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că în cartierul Văleni este un conflict în care sunt implicate mai multe persoane.
Un echipaj s-a deplasat la fața locului și polițiștii au stabilit că între două grupuri de 4 și respectiv 3 persoane a izbucnit un conflict verbal, urmat de geamuri sparte. „Se pare că un bărbat de 42 de ani, din grupul celor 3 persoane, a pătruns fără drept în incinta unei locuințe care aparține unei persoane din grupul celor 4 și a distrus un geam termopan. După acest incident, cele patru persoane au produs distrugeri autoturismului ce aparținea bărbatului care a spart geamul termopan. În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare, distrugere și violare de domiciliu“, a declarat subcomisarul Constantin Irina, ofițerul de presă al Poliției Neamț.
Reclamanții au precizat că valoarea prejudiciului este de 1.200 lei în cazul geamului termopan și 3.000 euro în cazul autoturismului. (C.I.)