Scade taxa de acces în Ștrandul Piatra Neamț

Strand*Adulții nu vor mai plăti 3 lei pentru a putea intra în Ștrandul Piatra Neamț, ci numai 1 leu * Conducerea Primăriei spune că este deschisă în privința eliminării taxei de intrare în ștrand, însă pentru aceasta trebuie modificat contractul de concesionare

Taxa de intrare în ștrandul din Piatra Neamț nu se va elimina complet, deocamdată, dar Consiliul Local ia în calcul și această variantă. Până se va analiza o astfel de posibilitate, angajații firmelor care își desfășoară activitatea în ștrandul din Piatra Neamț nu vor mai plăti taxa de intrare, iar acest lucru presupune modificarea contractului de concesionare a ștrandului, încheiat în august anul trecut între Consiliul Local Piatra Neamț și firma privată care administrează acum respectivul obiectiv.

„Am luat în calcul și faptul că furnizorii de marfă, dacă stau până în 30 de minute cu mașinile în ștrand, să nu mai plătească acea taxă de intrare. De asemenea, taxa de parcare va fi redusă cu 50% pentru turiștii cazați la căsuțele din ștrand. Noi suntem deschiși la eliminarea taxei de intrare, însă o astfel de decizie va putea fi luată doar după o analiză, foarte corectă, pe baza unor cifre“, a spus primarul de Piatra Neamț, Dragoș Chitic.

Și viceprimarul Luminița Vîrlan s-a pronunțat în ceea ce privește taxa de intrare în ștrand, mai ales că în ultima perioadă de timp au venit tot felul de semnale de la cetățeni, cum că accesul în ștrandul Piatra Neamț ar trebui să fie gratuit. „Reiterez ideea de a analiza în continuare această situație. Cert este că taxa s-a redus de la 3 lei la 1 leu. Vom vedea care este impactul asupra banilor care ar putea fi colectați în felul acesta“, a explicat Luminița Vîrlan, viceprimar al municipiului Piatra Neamț.

Irina ȘTEFĂNESCU