Căpitanul Robert Jugănaru şi plutonierul Ionel Savin, cei doi jandarmi nemţeni care au fost plecaţi în misiune în Afganistan, ar fi gata, oricând, de o a doua experienţă de acest gen, chiar dacă, într-o bază militară închisă, guvernată de reguli stricte, jumătate de an trece altfel decât în ”libertate”. Mai ales că militarii nu au voie să treacă dincolo de garduri decât în mod ”organizat”, iar alarmele de atacuri cu rachete răsună de cel puţin 3 ori pe zi.
”În primele două săptămâni mi-a fost mai greu, dar după ce m-am acomodat, a fost totul în regulă”, a mărturisit plutonierul Savin. ”Nefiind căsătorit nu m-a afectat foarte tare faptul că am stat 6 luni departe de familie, dar pe colegii mei îi simţeam. Mai ales pe cei care aveau copii mici”.
La fel ca toţi militarii care au plecat în misiuni internaţionale, jandarmii nemţeni au trecut prin teste dificile (probe fizice, probe de specialitate şi examen de limba engleză, care a contat cam 50 % din medie) şi au făcut cursuri intensive de pregătire. În final, din 380 de subofiţeri şi 90 de ofiţeri, au plecat în misiune doar 26 de ofiţeri şi 50 de subofiţeri.
”Am decolat pe 4 mai, am ajuns la Kabul, unde am stat 3-4 zile, iar apoi am ajuns la Kandahar, în baza internaţională, unde am început misiunea”, a spus căpitanul Jugănaru. ”Eu am lucrat pe partea de logistică şi am mentorat afganii, în cadrul unor cursuri. Începeam programul la ora 8, mergeam la ore până la 16 când avea loc şedinţa de sfârşit de zi, după care aveam timp liber. Aveam internet pe laptop şi puteam vorbi cu familia, dar cu restricţii, pentru că dacă depăşeam limita, aveam toţi de suferit”.
Plutonierul Savin s-a declarat mai norocos, pentru că a activat într-o bază mai mare, cu cei de la US Army, şi putea merge la volei şi la fotbal. Ba a practicat şi un sport naţional afgan – aruncarea unor saci cu nisip într-o groapă.
Cei doi jandarmi nemţeni s-au dovedit nu doar militari bine pregătiţi, apreciaţi atât de afgani, care i-au găsit ”prietenoşi”, cât şi de colegii din baze, ci şi foarte buni ”strategi” în dezvoltarea turismului. Au legat prietenii cu americani, cu lituanieni, cu finlandezi, le-au arătat fotografii din România şi i-au invitat în vizită. Singurul lucru cu care nu s-au putut obişnui a fost mâncarea. Ori era îngrozitor de picantă, ori foarte dulce. ”Găteau pui şi fleici în miere de albine, iar aşa ceva, nouă ca români, nu ne plăcea deloc”, a spus căpitanul Jugănaru. ”Am vrut să facem mămăligă, dar acolo nu se găsea decât mălai din porumb pentru popcorn, aşa că şi mămăliga a ieşit dulce. I-am rugat pe colegii noştri, care veneau în noul contigent, să aducă nişte mălai de acasă, însă n-au putut să-l treacă la graniţă. O singură dată am gătit, însă, româneşte, mici şi grătar”.
Una peste alta, experienţa în Afganistan le-a adus jandarmilor nemţeni, şi cu siguranţă că nu doar lor, un plus de experienţă. Şi bani. Că din 100 de euro pe zi, timp de 206 zile, se adună o sumă frumuşică. Însă nu doar câştigul i-a mulţumit, ci şi felicitările, diplomele pe care le-au primit personal de la ministrul Duşa şi medaliile cu care au venit acasă.
Din tot ce au avut ocazia să vadă în Afganistan, dincolo de regulile stricte militare, i-a impresionat cel mai mult credinţa militarilor: ”Să nu mănânci nimic toată ziua şi să nu bei apă deloc când afară sunt 50 de grade, înseamnă că trebuie să ai o motivaţie foarte puternică. Şi, în timp ce noi, consumam 5-6 litri de apă pe zi, din spaţiile speciale care erau peste tot din 50 în 50 de metri, afganii nu beau un strop până seara la 7, în perioada Ramadamului”.
