SĂRBĂTORI CU POLIŢIA

28/12/2018

Un tânăr de 19 ani, din localitatea Gâdinţi, a fost reţinut de poliţişti, fiind bănuit de comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi furt în scop de folosinţă. La data de 26 decembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săbăoani au depistat un tânăr de 19 ani, din Gâdinţi, care conducea un autoturism pe strada Unirii, din localitatea Tămăşeni, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, a reieşit că autoturismul condus a fost sustras de către acesta din faţa unei societăţi comerciale din Tămăşeni. În urma probării activităţii infracţionale, tânărul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamţ, fiind bănuit de comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi furt în scop de folosinţă. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de arestare preventivă. CERCETAŢI PENTRU INFRACŢIUNI LA REGIMUL RUTIER Poliţiştii continuă cercetările faţă de cinci persoane sub aspectul comiterii de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. La data de 23 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Tîrgu Neamţ au depistat un bărbat, de 42 de ani, din Pângăraţi, care conducea un autoturism pe strada Mărăşeşti din Tîrgu- Neamţ. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au stabilit că acesta are suspendat dreptul de a conduce autovehicule. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. La data de 23 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Neamţ au depistat pe strada Conţeşti din Girov un autoturism condus de un bărbat, de 49 de ani, din Girov. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. La data de 24 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Sagna au depistat pe DJ 207 A, în localitatea Bîra un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din Doljeşti. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. La data de 25 decembrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Roman au depistat pe DC 92, în localitatea Trifeşti, un autoturism condus de un tânăr, de 29 de ani, din Secuieni. Poliţiştii au efectuat verificări în bazele de date şi au stabilit că tânărul nu deţine permis de conducere. Faţă de acesta, cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. La data de 26 decembrie a.c., în jurul orelor 08.50, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Roman au depistat un romaşcan, de 46 de ani, care conducea un autoturism pe strada Griviţei din Roman. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR DE ORDINE PUBLICĂ În ultima săptămână, poliţiştii de ordine publică au acţionat în zona Târgu Neamţ şi Bicaz, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor cu violenţă,a combaterii faptelor ilegale asociate transportului și comercializării pomilor de Crăciun și a altor materiale lemnoase. În cadrul activității au fost controlate 28 de unități comerciale, fiind aplicate 46 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 24.000 lei. Totodată, poliţiştii au constatat în flagrant o infracţiune la regimul rutier, iar de la o societate comercială au fost confiscaţi valoric 67 mc lemn rotund, în valoare de peste 12000 de lei. Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor S.A.S. – I.P.J. Neamţ şi a jandarmilor din cadrul I.J.J Neamţ şi G.M.J Bacău. Exemplu: În urma unui control efectuat la un agent economic cu punct de lucru în orașul Bicaz, poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul I.P.J. Neamţ au constat că acesta deținea volumul de aproximativ 10 mc cherestea rășinoase fără documente legale de provenienţă şi transport. Astfel, societatea comercială a fost sancționată cu amendă de 5000 de lei, iar întreaga cantitate de cherestea rășinoase, în valoare de peste 6000 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării şi predată organelor silvice din cadrul Ocolului Silvic Bicaz. Tânăr din Neamţ, impact frontal în Gura Humorului În ajunul Crăciunului, în jurul orei 14.35, în timp ce conducea autoturismul pe str. Oborului din oraşul Gura Humorului, ajuns în intersecţia cu str. Ştefan cel Mare, un localnic de 66 de ani, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus pe drumul prioritar de un tânăr de 24 de ani, din judeţul Neamţ, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a unei tinere de 19 ani, din judeţul Neamţ, pasageră în autoturismul care circula regulamentar. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Lasa un comentariu