Sărbătoarea pompierilor, cu demonstraţii în fiecare oraş

Cu o zi înainte de începerea şcolii, elevii vor putea asista la prezentările demonsatrtive al pompierilor, prilejuite de ziua lor.

Se împlinesc 169 de ani de la Batalia din Dealul Spirii de la Bucureşti – act eroic al pompierilor militari în apărarea revoluţiei de la 1848 şi prima afirmare patriotică a calităţilor morale şi de luptă ale ostaşilor tinerei armate române moderne, constituită în urma Păcii de la Adrianopole, din 1829.Astfel, în ziua de 10 septembrie, în intervalul orar 9-18, în Piatra Neamţ, în faţa Casei de Cultură, va fi amplasat un punct de informare preventivă, va avea loc prezentarea tehnicii de intervenţie şi va fi amplasat un cort pentru prezentarea demonstrativă a măsurilor de prim ajutor de bază. La fel se va întâmpla şi în celelelate oraşe, Roman şi Tîrgu Neamţ.

Ziua de 13 septembrie este dedicată Porţilor Deschise. La Detaşamentul de Pompieri Piatra Neamţ, între orele 13-18, se va prezenta tehnica de intervenţie. Ziua porţilor deschise la Detaşamentul de pompieri Roman se va desfăşura în intervalul orar 9-18, atunci când doritorii vor putea urmări prezentarea tehnicii de intervenţie. Pe tot parcursul zilei, la Roman va fi amplasat un punct de informare preventivă în faţa Primăriei Municipiului, iar la Târgu Neamţ- în faţa Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”. În aceeaşi zi, la Piatra Neamţ va fi amplasat unui punct de informare preventivă în faţa Teatrului Tineretului, acolo unde vor avea loc şi prezentări demonstrative ale măsurilor de prim ajutor de bază. În intervalul orar 12-13, în Piaţa Ştefan cel Mare, va avea loc Ceremonialul militar.

Despre sărbătoarea celor169 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii ne-a transmis informaţii ISU Neamţ: „ Intrarea în Bucuresti a trupelor de invazie a prilejuit unitatilor române prezente în garnizoană – printre care şi Compania de Pompieri – unul dintre cele mai înălţătoare momente ale Revoluţiei române de la 1848: încleştarea din Dealul Spirii, devenită simbol al luptei pentru libertate şi independenţă naţională a poporului român. Comandantul Regimentului 2 Infanterie şi şeful garnizoanei Capitalei, colonelul Radu Golescu, primise ordin în ziua de 12 septembrie din partea Locotenentei Domneşti să deplaseze în ziua urmatoare subunităţile în Dealul Spirii, pentru a participa la primirea unei coloane otomane formata din aproape 6.000 luptători şi comandata de Kerim Paşa, ce urma să preia cazarma din acea zonă.

Însă lucrurile au luat cu totul alt curs. Printr-o coincidenţă, în aceeaşi zi de 13 septembrie, cu puţin timp înaintea sosirii trupelor otomane, avusese loc înmânarea noilor drapele ale Regimentului 2 infanterie. Solemnitatea a influenţat moralul şi devotamentul ostaşilor, voinţa de a apăra demnitatea naţională

Aceeaşi stare de spirit îi caracteriza şi pe ostaşii Companiei de Pompieri comandaţi de căpitanul Pavel Zaganescu; aceştia voiau să meargă cu toţii la cazarma din Dealul Spirii, convinşi de iminenţa unui conflict armat cu otomanii. Soldaţii lăsaţi pentru paza cazarmii au cerut comandantului lor: „Luaţi-ne şi pe noi, nu ne lăsaţi în cazarmă, ca pe nişte nevrednici, căci dacă acolo, în Dealul Spirii, va fi vreun razboi, noi vrem să murim cu fraţii noştri.”

Pompierii au dovedit pe timpul luptei din Dealul Spirii vitejie, curaj şi dibăcie în rezolvarea situaţiilor de luptă, capacitate de rezistenţă şi spirit de sacrificiu în inegala confruntare cu trupele otomane covârşitoare”.

Din decembrie 2004, în România funcţionează un nou mecanism de gestionare a situaţiilor de urgenţă, în conformitate cu standardele impuse de integrarea în structurile NATO şi ale Uniunii Europene: a fost organizat şi funcţionează Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. S-au creat cadrul legal şi mecanismele menite să asigure în mod unitar şi integrat apărarea vieţii cetăţenilor, a bunurilor şi a mediului împotriva efectelor negative ale incendiilor, inundaţiilor, accidentelor şi altor tipuri de calamităţi, pe timpul producerii unor situaţii de urgenţă

Geanina NICORESCU