Dumnezeu a deschis, ieri, cerul deasupra Bicazului și cu razele soarelui le-a sărutat fruntea celor care au vindecat o rană veche de 4 ani a bicăjenilor. A fost ziua în care primarul Nicolae Sălăgean a sărbătorit, împreună cu deosebita echipă managerială a spitalului și cu oamenii de bine care le-au acordat sprijin și încredere, 2 ani de la reluarea funcționării Spitalului Orășenesc „Sf. Ierarh Nicolae“ din Bicaz. Într-o organizare impecabilă și plină de emoții, Ziua Porților Deschise a fost un prilej pentru conducerea administrativă a unității medicale și pentru comitetul director al acesteia să prezinte realizările de până acum, dar mai cu seamă proiectele pe care și le-au propus și prin care și-au propus ridicarea serviciilor medicale la standarde înalte. La această manifestare deosebită, atât prin organizare, cât mai ales prin încărcătura emoțională, au fost părtași reprezentanți ai Consiliului Județean Neamț, ai Instituției Prefectului, conducerea Direcției de Sănătate Publică Neamț, a Casei de Sănătate Neamț, distinsul prinț Dimitrie Sturdza, care a și promis sprijin necondiționat spitalului, primari de pe Valea Muntelui, consilieri locali și mulți alți oameni frumoși la suflet care și-au unit forțele pentru ca unitatea medicală cu paturi din Bicaz să funcționeze și să-și îmbunătățească standardele de la an la an.
Primarul Nicolae Sălăgean: „N-a fost ușor, nu este ușor, dar nu ne lăsăm. Ne sunt alături oameni cu suflet mare“
După o slujbă religioasă ținută în curtea spitalului, de preoții invitați la această sărbătoare, primarul Nicolae Sălăgean s-a adresat oaspeților:
„Astăzi, în viața comunității noastre, este un moment cu totul deosebit. Astăzi, în ziua în care noi, creștinii ortodocși, îl sărbătorim pe Sfântul Mucenic Mina, sfântul păgubiților, sărbătorim doi ani din momentul în care Spitalul Orășenesc Bicaz, actualmente Spitalul Orășenesc «Sf. Ierarh Nicolae» Bicaz, și-a reluat activitatea după o întrerupere de aproape 4 ani. Ca și acum doi ani, este o zi superbă, dovadă că Dumnezeu iubește bicăjenii, iubește locuitorii acestei zone, cei care, deja, de doi ani, beneficiază de serviciile de asistență medicală, servicii de înaltă ținută profesională, care sunt asigurate de către spitalul nostru. Și, așa cum este bine ca în tot ceea ce întreprindem să plecăm la drum cu Dumnezeu, și astăzi activitățile noastre le-am demarat cu această slujbă de binecuvântare și de mulțumire pentru ca, în continuare, Cel de Sus, așa cum a făcut-o și până acum, să-și îndrepte privirea spre noi, spre colectivul medico-sanitar de aici, de la spital, astfel încât rezultatele pe care ni le dorim să fie cât mai bune. Aduc mulțumiri alese domnului președinte al Consiliului Județean, Ionel Arsene, pentru tot sprijinul acordat în această perioadă de doi ani de zile care s-a scurs de la reluarea activității și pentru faptul că este întotdeauna alături de noi și vreau să vă asigur că este un om care se ține de cuvânt. Mulțumesc Prefecturii – astăzi a răspuns invitației noastre domnul subprefect Jugan, tuturor primarilor de pe Valea Muntelui care ne sunt aproape și tuturor celor care ne sprijină în realizarea obiectivelor. Împreună cu minunata echipă managerială a spitalului – pe care eu am constituit-o aici, la Bicaz, și mă felicit pentru asta – vom lupta în continuare pentru buna funcționare a unității. Pentru că, fiți convinși, n-a fost ușor, nu este ușor, dar nu ne lăsăm. Cred că este potrivit să urăm, cu toții, Spitalului «Sf. Ierarh Nicolae» Bicaz La mulți, mulți, mulți ani buni și frumoși! Iar dumneavoastră, ca oameni cu responsabilități la nivel județean și național, avându-l aici prezent și pe domnul ministru Daniel Chițoiu, să rețineți că oamenii din această zonă sunt oameni minunați și merită să fie ajutați și sprijiniți. Tuturor, bunul Dumnezeu să vă dea sănătate, bucurii și tot ceea ce vă doriți!“.
Dr. Letiția Damoc, manager al spitalului, a declarat public faptul că a venit la conducerea spitalului din Bicaz, renunțând la alte proiecte, datorită primarului Nicolae Sălăgean și a directorului medical dr. Pușa Crețu: „M-au rugat să vin și m-au convins, apoi, să rămân. Vreau să subliniez că nicăieri cred că în țara românească, și pot să spun acest lucru, nu este o implicare mai mare începând de la alinarea sufletească a suferinței bolnavului internat la noi, până la asigurarea meselor în integralitate cu ocazia sărbătorilor și cu ocazia praznicelor. Este un lucru pe care nu l-am mai întâlnit niciodată și nu cred că se repetă undeva. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au oferit sprijin, tuturor celor care ne-au dat posibilitatea să arătăm că suntem o echipă! Și mulțumim destinului că există astfel de oameni! Îi mulțumesc în special domnului primar Sălăgean pentru implicarea deosebită! Este cel care stă ore întregi alături de noi și ia pur și simplu pulsul activității din spital și știe chiar mai bine decât mulți dintre noi ce mai trebuie făcut și prin ce mijloace pentru ca unitatea să progreseze“.
* 31 martie 2011: Primarul Sălăgean a început o luptă asiduă pentru recâștigarea unității medicale
Programul zilei a continuat în Sala mare a Casei de Cultură a orașului Bicaz, unde conducerea unității medicale a prezentat realizările și proiectele sub forma unor filmulețe, unele imagini fiind extrem de emoționante. Au fost prezentate imagini tulburătoare de la momentul închiderii spitalului. Atunci, angajații unității și pacienții s-au strâns în curtea unității și au scandat împotriva închiderii unității. Dar în zadar. Pe 31 martie 2011 s-a pus lacătul. Se dorea înființarea unui centru pentru bătrâni, deși toată Valea Muntelui, cu mic, cu mare, plângea cu-nfricoșare. Primarul Nicolae Sălăgean a refuzat să-și plângă de milă în numele bicăjenilor și a început o luptă asiduă pentru recâștigarea unității medicale. Demersurile sale s-au concretizat după lungi insistențe pe la București, pe la ușile miniștrilor care trebuiau convinși de necesitatea redeschiderii spitalului. În data de 11 noiembrie 2014 minunea s-a întâmplat.
Comitetul director este alcătuit din dr. Letiția Gabriela Damoc, dr. Pușa Crețu – director medical și ec. Valentina Haidău – director financiar-contabil. Ieri, la prezidiu, primarul Nicolae Sălăgean a premiat, în nume propriu și al Consiliului Local, această „minunată echipă managerială“, cum a numit-o, în semn de apreciere pentru întreaga activitate pe care au depus-o pe parcursul celor doi ani.
Ionel Arsene, președintele CJ: „Aveți tot sprijinul meu; veți realiza toate proiectele pe care vi le-ați propus“
Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a declarat că este onorat să fie părtaș la această sărbătoare a spitalului, a bicăjenilor: „Eu știu cât de greu a fost să redeschidem acest spital și vreau să vă spun că atunci l-am cunoscut pe OMUL Nicolae Sălăgean. Un ardelean care vedea în fiecare zi și la București, și la Piatra Neamț – eu fiind atunci deputat – și îmi spunea că trebuie să insistăm la Guvern să redeschidem spitalul. Și insistența noastră a făcut ca spitalul să fie deschis. Și vreau să-l felicit încă o dată pe omul Nicolae Sălăgean, pe care-l prețuiesc foarte mult, și pe primarul Nicolae Sălăgean. Vreau să felicit și actuala conducere a spitalului din Bicaz. Sunt convins că echipa pe care ați realizat-o va face lucruri foarte bune. Proiectele pe care vi le-ați propus eu cred că aveți toate șansele să le realizați și vreau să vă asigur de tot sprijinul meu“.
Astăzi, Spitalul Orășenesc „Sf. Ierarh Nicolae“ Bicaz cuprinde mai multe pavilioane și anexe cu 1-2 nivele grupate în aceeași curte:
– pavilionul I a fost construit in 1953, inițial pentru compartimentele medicină internă, cardiologie, chirurgie (la etaj), în 1968 s-a adăugat un corp de clădire nou pentru obstetrică-ginecologie;
– pavilionul II, o altă clădire cu 2 etaje, a fost construit în anul 1983; în prezent aici își desfășoară activitatea o serie de cabinete medicale, Centrul de permanență și Serviciul de Ambulanță ale orașului;
– blocul alimentar și magazia de alimente au fost construite în 1953 și renovate în 1984;
– morga, corp separat, situat în partea de Nord a complexului de clădiri, a fost construită tot în anul 1953;
– clădirea fostei centrale termice a fost construită în 1968;
– spălătoria, aflată în vecinătate, a fost construită în același an, 1968.
*Donații pentru spital prin Asociația „Sănătatea Văii Muntelui“ Bicaz
Scopul Asociației este susținerea necondiționată, sistematică și unitară a activității Spitalului Orășenesc „Sf. Ierarh Nicolae“ Bicaz, din punct de vedere economic, tehnic și juridic, în vederea asigurării unor servicii medicale permanente și de cea mai înaltă calitate, atât pentru locuitorii din zona arondată cât și pentru toți cei care aleg serviciile spitalului. Asociația suportă coplata pentru pacienți.
Membri fondatori ai Asociației sunt Liliana Pintilie, Nicolae Sălăgean și Letiția Damoc.
Proiecte ale spitalului
– Continuarea dotării cu aparatură și echipamente (în stadiul de realizare, la compartimentul Chirurgie generală, înlocuirea mesei de operație și a lămpii sciatice din sala de operație);
– Realizarea rețelei de fluide medicale în spital;
– Realizarea instalației electrice;
– Reabilitarea Ambulatoriului de specialitate;
– Reabilitarea termică a spitalului, atât clădirea în care funcționează acum, a spațiilor administrative cât și a clădirii noi;
– Extinderea compartimentului Primiri Urgențe;
– Reabilitarea corpului nou al spitalului și amenajarea la parter a laboratorului de Recuperare medicală, la etajul 1 a laboratorului de Recuperare medicală, medicină fizică și balneologie, la etajul 2 a compartimentului de Geriatrie gerontologie.
Geanina NICORESCU