Cantina socială “Sfinţii Trei Ierarhi” din Piatra Neamţ de pe strada Fermelor nr.1 este locul unde primesc mâncare peste 80 de persoane din oraş şi din zonele limitrofe.
Oameni aflaţi la limita subzistenţei, cu diferite probleme de sănătate, fără adăpost, cu surse de venit foarte mici sau unii chiar fără nici un venit vin aici să primească hrană şi speranţă în suflet că mâine va fi mai bine.
Zilnic, aceşti oameni primesc două feluri de mâncare în porţie dublă.
În zilele de post, primesc mâncare de post, iar pentru zilele de sărbătoare în care nu se lucrează, primesc un pachet consistent pentru a doua zi.
Unii duc mâncare şi pentru membrii familiei de acasă.
Oamenii veniţi să ia un blid de mâncare sunt selectaţi pe baza anchetei sociale de la protopopiat.
Surpriza la prima vedere este că vezi oameni bine îmbrăcaţi, dar pentru ei acestea sunt singurele haine pe care le au şi dincolo de haine se ascund drame şi vieţi trăite la limita existenţei.
Însă atmosfera din interiorul cantinei cu candela aprinsă şi cu radioul pornit cu slujba religioasă, totul strălucind de curăţenie şi glasul blând al bucătăreselor care îi îmbie la masă nasc în sufletele acestor năpăstuiţi ai sorţii nădejdea că Maica Domnului nu i-a uitat şi le poartă de grijă.
O doamnă în vârstă vine la cantina “Sfinţii Trei Ierarhi” de trei ani. Aici este singurul loc unde găseşte alinare. Acum nu mai vede decât cu un singur ochi. Credinţa şi speranţă îi dau putere să meargă mai departe.
Alţii, care nu mai au pe nimeni, găsesc în cei care vin la cantină prieteni, care le aduc o rază de bucurie în suflete.
Întreţinerea unui astfel de aşezământ filantropic nu este uşoară, însă Dumnezeu are mereu grijă de cei săraci.
Credincioşii parohiei “Sfinţii Trei Ierarhi” din Piatra Neamţ împreună cu preoţii Viorel Popa şi Ciprian Iftimie sunt cei care administrează această cantină şi contribuie la susţinerea ei financiară.
Sunt zile în care mâncarea este asigurată de familiile care săvârşesc aici mesele pentru pomenirea morţilor.
Cantina socială “Sfinţii Trei Ierarhi” din Piatra Neamţ s-a înfiinţat în anul 2004, sub oblăduirea vrednicului de pomenire părintele Ioan Ilie de la Biserica “Sfinţii Trei Ierarhi”. Acesta văzând nevoile enoriaşilor din parohia sa, şi-a propus să realizeze milostenia într-o formă organizată.
Investiţia şi contribuţia primilor fondatori a meritat efortul. Astăzi, zilnic vezi sărmanii ce trec pragul cantinei sociale cum se întorc la umilele lor case cu nădejdea în Dumnezeu că mai există totuşi o speranţă şi pentru ei şi că a doua zi vor găsi aici o mâncare caldă, o vorbă bună şi un zâmbet.
Mihaela RACOVANU