*În Neamț, în luna martie a acestui an s-au înregistrat 597 de decese și 338 de născuți-vii *Și căsătoriile sunt mai puține față de divorțuri
Tinerii se hotărăsc mai greu să-și întemeieze o familie și să aibă copii. La polul opus, decesele sunt tot mai multe, înclinând dramatic balanța către un „spor“ negativ. Principale cauze care au dus la această situație sunt sărăcia și nesiguranța zilei de mâine. În prezent, căsătoriile se oficiază la o vârstă mai „coaptă“, undeva pe la 30 de ani, fiindcă tinerii pun pe primul plan situația financiară, casa și mașina și mai apoi alte aspecte cum ar fi întemeierea unei familii. Desigur că aceste două obiective nu se realizează așa de ușor. Locuințele sunt scumpe, iar salariile din regiunea Moldovei destul de mici. Din acest motiv, foarte mulți tineri părăsesc plaiurile natale pentru a-și face un viitor mai bun peste hotare, unde cu banii strânși în câțiva ani pot să-și împlinească și visele.
Din nefericire, viața grea și sănătatea precară își pun amprenta și pe speranța de viață din România, respectiv Neamț. Potrivit unui raport al UE, țara noastră are cea mai mică speranță de viață din Uniunea Europeană, respectiv de 75 de ani la femei și 68,5 ani la bărbați.
Mai mult, în Neamț, conform datelor primite de la Direcția Regională de Statistică Neamț, în luna martie a acestui an s-au înregistrat mai multe divorțuri (85) decât căsătorii (72). Dacă ne referim la decese, acestea sunt mai multe cu 259 față de nașteri. În comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, în județ, numărul nou-născuților a scăzut cu 40.
V. ANDRIEȘ