Cu prilejul Zilei Forţelor Terestre, 23 Aprilie, ”Sf. Mare Mucenic Gherghe, Purtătorul de biruinţă”, timp de 3 zile, 20 de militari din Batalionul 43 Aprovizionare şi Transport, ”Roman I Muşat” al Bazei 3 Logistică „Zargidava” au participat la campania umanitară, ”Militarii romaşcani Donează Viaţă”. Această campanie este la cea de a doua ediţie, fiind o activitate ce implică donarea unei unităţi de transfuzie sânge pentru nevoile sistemului sanitar.
„Cu toate bonurile valorice obţinute, vineri, 18 aprilie, premergător sărbătorilor pascale, la propunerea celor care au donat, se va organiza o acţiune cu scop caritabil ce va consta în dăruirea de alimente unei instituţii de asistenţă socială din municipiul Roman” ne-a precizat ofiţerul cu informarea şi relaţiile publice, maiorul Iulia Gafton.
Cei 20 de militari ce s-au oferit voluntari în această campanie au hotărât ca donarea să se facă pe parcursul a trei zile astfel încât vineri să se poată trece la cea de a doua etapă a acestui proiect. Bonurile valorice primite în urma donării sângelui vor fi folosite pentru cumpărarea mai multor alimente tradiţionale pentru masa de Paşti. Pachetele vor fi oferite în aceeaşi zi celor care au cu adevărat nevoie de acest ajutor. În urma donării de sânge un donator primeşte 7 tichete în valoare de 9,35 lei fiecare. Valoarea totală a tichetelor obţinute de către militarii romaşcani în urma acestei acţiuni se va ridica la suma de peste 13 milioane de lei vechi.
Dan VASILIU