Sănătatea –o afacere?! (II)

26/11/2019

Cu mai mult timp în urmă, o doamnă nu s-a simțit prea bine. A făcut analize medicale și au apărut probleme legate de hemoglobină. Este trimisă la medicul hematolog. De aici pornește o serie întreagă de investigații inclusiv la Iași și la București. Cu cât aceste investigații se prelungesc, intră într-o stare de anxietate depresivă puternică, știind că are o boală incurabilă, un cancer puternic. I se cere să vină în fiecare săptămână la internare de o zi, să-i fie înlocuit sângele, să se întâlnească cu bolnavi care mai aveau zile de trăit. Doamna, printr-un mare noroc, ajunge la mine. La un an după depistarea cancerului, doamna era mereu pe drumuri să facă analize și are supriza plăcută să afle că analizele ei sunt normale. (Dacă credeți să inventez intrați pe facebook și citiți comentariile acestei persoane, doamna chiar își povestește într-un astfel de comentariu povestea). Astăzi este sănătoasă spre surprinderea medicului dermatolog care nu poate să creadă cum s-a tratat. Și când a încercat să-i arate că situația ei psihică a dus-o la acea problemă fizică gravă, doamna doctor i-a zis că în literatura medicală nu se spune că această boală poate fi influențată de psihic. În 2001 am fost chemat să predau la Colegiul Medicilor din județul Neamț o serie de prelegeri pe tema Relația medic- pacient și cum îmbunătățim această relație. Mai mult de 150 de medici au participat la aceste prelegeri. Din păcate nu există pe parcursul celor 6 ani de studiu un curs la studenții de medicină despre cum trebuie să te comporți cu un pacient, cum să nu-l privești doar prin prisma simptomelor și să-l privești ca pe un om întreg și unic. Dacă în alte țări din Europa și din Israel studenții de la medicină trebuie să treacă printr-o grămadă de obstacole, ca să fie primiți, cum ar fi notele de la bacalaureat, note de psihometrie pentru universitate, interviuri clinice, interviu de personalitate și de moralitate. Și numai după toate acestea decizia este luată când există și potrivirea de caracter și de personalitate cu posibilitatea de a deveni medic. În România, din ce știu eu, în ultimii ani nu există verificări psihologice ale candidaților dacă este apt să devină medic, să înțeleagă și să empatizeze cu pacienții. Mai mult decât atât, eu sunt foarte liberal să pronunț că un om ce a avut un atac psihotic și nu a mai avut situații psihotice grave, poate să continue să lucreze în orice meserie, incluzând medicina. Legea în România spune că persoanele care sunt diagnosticate cu schizofrenie paranoidă nu au voie să lucreze, mai ales în medicină. Lucru cu care eu nu prea sunt de acord, pentru că eu cred că un om care își ia tratamentul medicamentos și este sub observație, poate să lucreze și ca medic, cu excepția perioadei de boală. Din păcate legea se păstrează pentru oameni de rând, dar când e vorba de medici se acoperă unul pe altul. Sunt un număr de medici diagnosticați cu schizofrenie și cu tulburări afective și profesează ca medici. Sunt medici cu tulburări de personalitate și comportamentale, care izbucnesc la fiecare mic eveniment, țipă necontrolat, și nimeni nu i-a măsuri pentru ca pacienții să ajungă pe mâini bune. Doctorița care m-a tratat pe mine nu are probleme psihologice, dar provine din generația care așa a învățat medicina: te ocupi cu simptomul, încerci să-l tratezi și exclude legătura dintre simptom și omul în general. Plecarea multor medici specialiști și rezidențiați din România în străinătate a creat o problemă și mai mare: au fost nevoiți să primească medici cu pregătire precară și bineînțeles medici care nu cunosc meserie, nu sunt pricepuți. Toate acestea ne fac să ne gândim noi, ca oameni, atunci când avem o problemă medicală ce trebuie să facem? În primul rând să alegem prin recomandări medici care ne pot ajuta cu adevărat. Medicul trebuie să aibă o vârstă de la 45 de ani în sus ca să aibă o experiență teoretică și practică. În al doilea rând, să venim cu așteptări mai mici și să luăm în calcul că există mentalități și obiceiuri pe care nu le putem ocoli. Cu alte cuvinte, dacă începe să pregătească mai multe rețete ar fi grozav să-i spuneți că dumneavoastră vreți o rețetă care este eficientă și pe care el, din experiența lui, a folosit-o și l-a ajutat. Trei: nu vă speriați cînd vă trimite la verificări și la analize mai ample, pentru că el trebuie să-și facă datoria și să nu fie acuzat mai târziu că nu a luat în calcul posibilitatea de a se ascunde ceva mai grav întrun simptom mai mic. Patru: voi sunteți patronii propriului corp și voi alegeți ce medicament este cel mai bun, bineînțeles după ce vă interesați prin internet, prieteni și puteți să-l întrebați pe medic efectele secundare ale fiecărui medicament. Pentru că medicul dermatolog poate nu o să vă întrebe despre alte probleme de sănătate și puteți avea o problemă de sănătate pentru care acel medicament este interzis. Cinci: încercați atunci când intrați la medic să-l priviți în ochi, nu din perspectiva că el este doctor și voi sunteți nimic, ci de la un statut înalt. Pe această linie pot să vă povestesc o întâmplare din viața mea, de acum câțiva ani, datorită activității mele sportive am avut probleme inghinale. M-am dus la un medic chirurg din Israel cu gândul că trebuie să mă operez și că aceasta este ultima soluție și atunci măcar să o fac în Israel. Doctorul m-a rugat să mă întind pe pat, m-a palpat, mi-a spus să mă îmbrac, s-a uitat la mine, mi-a zâmbit și mi-a zis: Nu-i așa că tu ai venit la mine crezînd că este necesară o operație? Și i-am răspuns: Da, am încercat și altele. Mi-a zis: Da, ideea ta nu-i rea. Dar, mai putem aștepta, trebuie să-ți pui o centură de siguranță, să faci pauze mai mari la tenis și vom vedea. Au trecut de atunci 9 ani. Nu am făcut nicio operație și același doctor mi-a dat o speranță că nu toți medicii chirurgi sunt ca măcelarii care numai taie și se poate să găsim oameni printre ei care înțeleg că poți trece prin viață și fără operație. Când stau și dictez aceste rânduri mă gândesc că există anumite grupări, anumiți oameni care au trecut prin alte experiențe, mai plăcute sau mai neplăcute. Boala în totalitate este primul semnal de alarmă că ceva în viața ta nu curge cel mai bine. În perioadele antice și dacă ne uităm bine pe Biblia veche, acum 3000 de ani, putem vedea că omul a trăit, și-a făcut datoria, și-a plecat dintre noi, a murit. Religia creștină și Iisus Hristos au dat sens cuvântului boală și suferință. Într-un fel a prelungit conceptul de boală pentru conceptul de viață. Dar, depinde din ce unghiuri privești, Dacă privești boala prin unghiul negativist că este un semn spre moarte e una, ori că privești boala cu ochi optimiști, că se poate recupera, că se poate lupta cu boala. La început boala este un sâmbur mic, dacă știm de acolo să-l luăm spre viață, putem să ne prelungim viața. Și din păcate și invers; neglijăm acel sîmbure, el crește și după aceasta viața curge către boală și către moarte. Medicul ca reprezentantul bolii este primul portal care trebuie să întâmpine omul și să-i dea speranța de viață sau de moarte. Gândirea simptomatologică este una de moarte. Gândirea amplă și pozitivă este cea care alungă moartea și pune boala într-un colț, dar nu unul principal al vieții. Dar, conflictul și paradoxul este că societatea a creat o instituție separată care trebuie să trateze boala. Faptul că ea este o instituție separată ea se ocupă aparent cu vindecarea, dar dă o mare putere bolii și doborârii ei, în așa fel că de la început conceptele medicale sunt eronate comparativ cu gândirea tratării bolii prin viață și nu prin moarte. Ca să fiu mai explicit o persoană de 55 de ani s-a urcat întro zi pe acoperiș să-l repare, a alunecat și a rămas cu jumătate de corp paralizat. Omul este astăzi într-o stare gravă a sănătății, dependent de alții, cu neputința de a-și mișca picioarele, stă în pat toată ziua. Din punct de vedere medical, neurologic nu mai este prea mult de făcut. Întrebarea acum este cum vede el boala, paralizia și viața. Percepția pozitivă îl aduce să creeze în inima și în imaginația lui lucruri interesante și o mare poftă de viață, cu tot handicapul lui. Există și partea a doua când se compară cu cineva și realizează că este limitat, nu mai poate face ce a făcut cîndva și mai bine moartea decât o astfel de viață. Același medic neurolog trebuie să fie un pic și psiholog să-l ajute să trateze problema din unghiul pozitiv. Aștept întrebări, comentarii, like-uri și tot ce vreți și o să mă bucur să aud că am contribuit pentru unii să-și refacă viața sau le-am dat o deschidere la o gândire mai amplă și să vină la mine să tratăm problema în profunzime. Dr. MIRON ITZHAK Psiholog principal clinician cu drept de supervizare Director Institut Miron- Cabinet de pshihologie Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214 e-mail: miron@ambra.ro site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro

Lasa un comentariu