Doctor MIRON ITZHAK Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
În 2004, am avut ocazia să testez mai mult de 4000 de profesori și învățători din Neamț. Cu toate că numărul de persoane pe care le-am considerat inapte nu a fost mai mare de 10, un procent destul de mare, însă, a avut tulburări de instabilitate emoțională (62%), emotivitate (70%), tulburări anti-sociale și de comportament și tendințe paranoice, într-un procent mai mic. În același an, am participat la Congresul Internațional de Psihologie la Gura Humorului, organizat de Facultatea de Psihologie. “Al. I. Cuza” din Iași și am prezentat tema “Sănătatea Mentală a Cadrelor Didactice în Județul Neamț”. Lucrarea mea a fost văzută foarte bine de către persoanele din străinătate, de profesorii universitari și de studenții participanți. Surpriza mea a fost că inspectorul general de atunci (nu voi da numele) a hotărât ca în loc să colaboreze cu mine și să facem împreună un proiect pentru a diminua semnificativ problema menționată, s-a răzbunat și a dat ordin ca nici un cadru didactic să nu mai vină la mine la testare și să nu mai colaboreze cu mine. De atunci și până acum, au trecut pe la mine zeci de copii însoțiți de părinții lor, care au avut probleme psihologice severe datorate conflictelor cu cadrele didactice și altercații. După aceste altercații, profesorii, învățătorii etc s-au hotărât să se răzbune pe copilul a cărui părinte a făcut reclamație. Ei spun că acel cadru didactic a crezut că, începând din momentul reclamației, trebuie să facă totul pentru a elimina elevul din clasă. Aceeași problemă este întâmpinată și la școlile din oraș și la cele de la țară. Doar că învățătorii și profesorii din oraș sunt luați mai mult în vizor iar cazurile lor sunt mediatizate mai puternic. Așa se întâmplă că un profesor de la țară, cu o vechime de 28 de ani, care, după evenimente tragice în familia sa, n-a mai avut discernământ și acuza directoarea școlii că i-a ucis părinții. Mai mult decât atât, la un moment dat, profesorul a hotărât ca în clasa lui să fie predea religie, a adus în fața copiilor fel de fel de teme controversate (de exemplu, Satana), venea când voia, nu semna condica, lucru care a durat ani de zile. Părinții elevilor acuzau faptul că odraslele lor sunt influențate în rău și că există un risc ca unul din copii să fie lovit sau influențat negativ puternic. Inspectoratul Școlar nu a luat nici o măsură. Comitetul de conducere a școlii a încercat, împreună cu directoarea, să-l trimită la un specialist în sănătate mentală dar el a refuzat. Nimeni nu a putut să-l convingă să consulte un specialist. Soția mea mi-a povestit că ea a fost o elevă foarte bună până în momentul în care a ajuns în școală o profesoară de fizică. Acea profesoară se lua de ea, îi spunea că este de doi bani, și asta față de toți copiii din clasă, o înjura, fapte care au dus la chemarea părinților. Apoi, profesoara a intrat în conflict și cu părinții. Din cauza acestor evenimente generate de profesoara în cauză, s-a hotărât să nu mai învețe deloc fizică, lucru care a influențat-o mai târziu, la facultatea de medicină. Dar, până la facultate, au fost zile întregi în care plângea și se simțea foarte rău în fața colegilor ei. Este adevărat că numărul de persoane – cadre didactice care folosește autoritatea în mod excesiv și folosesc cuvinte total neadecvate plus faptul că dau pedepse diferite – cum ar fi agresivitate și violență fizică și verbală, scoatere din clasă, discriminări și prejudecăți gen “știu că ești incapabil, ești retardat mental” etc – este foarte mic. Până înainte de 10 ani, fiecare profesor, învățător trebuia să treacă un examen psihologic anual. Problema este că obligativitatea examenului psihologic a fost mai mult ca o adeverință pusă formal, birocratic, la dosar, fără ca psihologul să-și dea interesul și să facă o examinare serioasă iar concluziile lui să fie luate în seamă. De atunci și până astăzi, numai dacă directorul școlii hotărăște că ar fi bine să trimită un cadru didactic la un psiholog, atunci, acesta este trimis, dar persoana nu este obligată chiar să se ducă la psiholog. În acest caz, o parte din cadrele didactice cu vechime destul de mare, nu poate fi scoas[ de nimeni din sistem, mai ales că a îndeplinit toate cerințele și a trecut toate examinările pentru a primi o catedră. Același lucru se poate spune și despre cadrele didactice care au intrat în sistem și pentru care testarea psihologică este un act formal și aproape neprofesionist. Sofi, un nume fictiv, avea o pasiune pentru muzică și, mai ales, pentru vioară (bunicul ei a fost violonist și el a îndrumato spre iubirea muzicii și a vioarei). A început să învețe muzica la 5 ani și a fost înscrisă, apoi, la o școală generală. Problema a început când profesoara de muzică s-a luat de ea și cu o voce înaltă, în fața clasei, i-a spus că nu are nici un talent și că e păcat că mai face ore de muzică. Supărată, Sofi a ajuns acasă plângând, hotărâtă să nu mai facă ore de vioară. Ionel, alt nume fictiv, în vârstă de 9 ani, stătea foarte liniștit în banca lui, și își imagina două tabere care luptau una împotriva alteia. A auzit, deodată, vocea învățătoarei strigându-i numele. Ionel s-a trezit din visarea lui iar învățătoarea îl cheamă la tablă. Băiatul, cu pași mărunți, s-a îndreptat spre învățătoarea care l-a întrebat: Poți să-mi spui despre ce am vorbit noi acum? În clasă era liniște, o liniște apăsătoare. Băiatul nu știa despre ce se vorbise. Tăcea. Clasa a început să râdă. Și, dintr-o dată, Ionel a simțit o căldură mare. Era urina care îi ieșise din pantaloni, spre podea. Speriat de acest lucru, a fugit afară, la toaletă. De atunci, băiatul nu mai poate vorbi în public. Aproape i s-a creat o tulburare numită mutism selectiv. Acest fenomen de mare autoritate se întâmplă, în mare măsură, la profesorii care au o specializare într-un domeniu anume – cum ar profesorii de muzică, desen, sport, religie etc. Formarea lor ca pedagog nu există aproape și, de multe ori ei sunt aduși în școli ca să poată întregi programa. Relația lor cu elevii este mai puțin intimă decât relația pe care o au învățătorii sau profesorii care au acumulat mai multe ore. Viața unui profesor ori învățător nu este ușoară. A fi într-o clasă cu 30 și ceva de copii de toate felurile, diferiți, cu caractere și temperamente diferite, mai activi sau mai puțin activi, copii care sunt cu mintea mai ascuțită și copii care sunt mai lenți, copii care vin din case unde agresivitatea și violența fizică și verbală sunt destul de mari (și le imită de la părinți), nu este deloc ușor. Dacă mai adăugăm faptul că aceeași profesori, învățători vin la ore pentru un salariu foarte scăzut, care duce la stress, dezamăgiri, frustrări; dacă adăugăm că relația de cuplu este foarte problematică la unii dintre profesori, folosirea alcoolului este frecventă (în cercetarea mea din 2004 am descoperit că un procent destul de mare de cadre didactice a folosit băutura alcoolică), profesorii vin neliniștiți, cu tulburări de comportament și probleme de personalitate (instabilitatea emoțională ) – toate acestea îi determină să vadă toate problemele de disciplină din clasa lor, nu doar ca probleme profesionale, ci ca probleme personale. Ei, atunci, se hotărăsc să se răzbune pe copilul care a avut curajul să îi răspundă sau pe părinții care au făcut o reclamație. Din cercetările făcute în 1985, în S.U.A reiese faptul că, de regulă, conflictul copilcadru didactic poate duce nu numai la probleme de învățare ci și probleme psihologice grave, care vor fi pe o perioadă lungă de timp pentru copil. Am scris acest articol cu gândul că situația în care ne aflăm acum în România nu poate să mai persiste . În țările dezvoltate un profesor ori învățător, până la trei ani vechime este verificat anual, iar notele lui de trecere îi permit sau nu să continue. Dacă, după trei ani, a venit o reclamație că nu se comportă adecvat cu unul din elevi, este obligatoriu să vină la ore și să asiste măcar pentru trei ore, un inspector de aceeași specialitate, și care să dea verdictul: dacă profesorul poate continua sau nu. Dacă verdictul este nefavorabil, i se desface contractul muncă. În România, baza este încă din timpul lui Ceaușescu. Această bază spune că numai în cazurile cele mai grave se poate desface contractul de muncă. O parte din profesori și învățători o să mă critice și o să spună că salariul, condițiile de lucru și altele nu sunt în România ca în alte țări. Și că nu sunt în clasă să observe agresivitatea copiilor sau să bănuiască părinților. Sunt de acord cu ei, dar, acest articol se leagă de suferința copiilor față de care profesorul- învățătorul, folosește metode pedagogice neadecvate influențate de sănătatea lui mentală, lucru care creează probleme psihice copiilor (luând în calcul faptul că, după părinți, cadrul didactic este modelul cel mai influent pentru copil, pentru modul de socializare cel mai pozitiv). Copiii care trăiesc într-o familie unde apar la unul dintre părinți ori la amândoi, probleme psihice, beneficiază, prin legea protecției copilului, de un psiholog care intervine și care are dreptul să recomande scoaterea copilului din mediul cu influențe negative. Același lucru trebuie să fie făcut și la cadrele didactice, lângă care copilul petrece cel puțin 5 ore pe zi, și unde Inspectoratul Școlar trebuie să intervină în mod absolut.
Dacă aveți, exemple, comentarii sau altele, o să mă bucure să apelați la mine pentru consiliere. Dr. MIRON ITZHAK Psiholog principal clinician cu drept de supervizare Director Institut Miron- Cabinet de pshihologie Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214 e-mail: miron@ambra.ro site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro