Sâmbătă avem naţionalele pe ergometru

ergometruMunicipiul Piatra Neamţ va găzdui sâmbătă, în premieră, Campionatele Naţionale de Canotaj pe ergometru, atât la individual cât şi pe echipe. Competiţia organizată de CS Ceahlăul Piatra Neamţ şi federaţia română de specialitate, se va desfăşura atât la juniori cât şi la seniori, fete şi băieţi. Întrecerile vor avea loc la sala Ceahlăul, iar secţia de canotaj de la CS Ceahlăul va pune la dispoziţie cele mai moderne ergometre. Clubul gazdă, condus de Valentin Gavril, va fi prezent la aceste naţionale cu mai mulţi sportivi, care se vor întrece la cele două categorii de vârstă, iar antrenorul pietrean speră la cât mai bune medalii. „Ne bucurăm că federaţia a ales Piatra Neamţ ca gazdă a acestor întreceri deoarece această zonă a ţării a dat de-a lungul anilor sportivi de valoare în acest sport. Pentru unii dintre sportivi nu va fi doar o ocazie de câştiga medalii, ci de a dovedi că merită să facă parte din loturile naţionale ale României, la diferite categorii de vârstă. Sperăm ca judeţul Neamţ să cucerească cât mai multe medalii pe teren propriu”, a spus directorul de la CS Ceahlăul. Sportiva din judeţ cu cele mai mari şanse la obţinerea unei medalii este Ana Maria Grăpinoiu, componentă a lotul naţional de junioare a României.