Prin protestele din ultimele trei zile, sindicaliştii Sanitas, implicit şi cei din Neamţ, şi-au strigat, la Bucureşti, nemulţumirile legate de proasta salarizare şi de neaplicarea Legii 28472010 în sănătate şi asistenţa socială. La ulima rundă de negocieri purtată între sindicalişti, şi reprezentanţi ai ministerelor Sănătăţii, Finanţelor şi Muncii, din partea Ministerului de Finaţe a fost avansată propunerea de majorare salarială cu 10% dar în două etape, respectiv 5% din noiembrie 2014 şi 5% din martie 2015. Negocierile nu s-au oprit aici. În orice caz, pe 7 iulie va avea loc şedinţa de Consiliu Naţional în cadrul Federaţiei Sanitas, în cadrul căreia vor fi analizate propunerile. Până atunci, seria protestelor continuă, conform programului stabilit, cu pichetări la Ministerul Finanţelor, Sănătăţii şi al Muncii”, ne-a declarat Ionică Luca, prim vice-preşedinte al Uniunii Sanitas Neamţ.
Printre revendicările sindicaliştilor se mai numără publicarea în Monitorul Oficial a Contractului Colectiv de Muncă pe sectorul sănătate şi activităţi sanitar-veterinare, dar şi deblocarea de urgenţă a posturilor vacante în sănătate şi asistenţă socială. Sanitas cere creşterea cu 10% a veniturilor în sănătate şi asistenţă socială, începând cu 1 iulie, şi aplicarea Legii 284/2010 de la 1 octombrie.
Geanina NICORESCU