Problemele sistemului, expuse ministrului
Ionuţ Nistor, reprezentantul Sindicatului Solidaritatea Sanitară Neamţ, nu a ratat prilejul de a-i prezenta ministrului Eugen Nicolăescu problemele punctuale şi nevralgice cu care se confruntă sistemul, în cadrul întrunirii regionale, care a avut loc la Iaşi, pe 12 septembrie. După ce l-a lăudat pe şeful Sănătăţii că este singurul ministru din ultimii 7 ani care a mărit salariile din sistem cu 20%, Ionuţ Nistor a precizat prompt: „Apreciem acest lucru și vă rugăm să repetați un astfel de gest, însă la o scară mult mai mare!”.
Liderul Ionuţ Nistor a atins, apoi, un alt subiect dureros pentru sistemul sanitar: lipsa de personal. Conform statisticilor, în ultimii 5 ani, unităţile sanitare au pierdut 30.000 de salariaţi, din care 23.000 de asistenţi medicali. Cei care au rămas în ţară, muncesc pe brânci câte 240 de ore pe lună sau chiar mai mult, faţă de 168 de ore, cât ar trebui.
În ultima parte a discursului său, Ionuţ Nistor s-a referit la 3 proiecte de lege aflate în dezbatere publică: salarizarea în funcţie de performanţă care să se aplice nu doar medicilor, ci întregii echipe medicale; legea malpraxisului şi modificarea statului spitalelor, prin scoaterea lor din categoria unităţilor bugetare.
„Vă rugăm, domnule ministru, să schimbați filosofia acestei legi mutând fundamentarea ei de pe principiul neglijenței pe cel al despăgubirii în caz de prejudiciu”, a punctat liderul de sindicat „ Altfel spus, vă rugăm să nu promovați o lege a malpraxisului, ce are ca principală preocupare identificarea vinovăției salariaților, chiar și acolo unde este vina sistemului, ci o lege a despăgubirii pacienților în caz de prejudiciu. În felul acesta toate părțile vor avea de câștigat: pacienții, care vor fi despăgubiți în funcție de prejudiciu, salariaţii, care nu se vor vedea vânaţi de pacienți și împinși să adopte medicina defensivă, și sistemul sanitar în ansamblul său, care nu va transforma problema erorilor medicale într-o sursă de îmbogățire pentru societățile de asigurări și pentru avocați”.
C.M.
SALARIU DE 25 MILIOANE E MIC?
Banii alocati Sistemului Sanitar sant putini darsant si cheltuiti fara a se tine cont de interesul major al pacientului. Intr-o unitate privata nu ar fi atata risipa cat in centrele sanitare de stat.