Într-o perioadă în care literatura română pentru copii a intrat, se pare, într-un con de umbră, se cuvine să ne amintim de unul din cei mai îndrăgiţi scriitori de cărţi destinate celor mai mici cititori, şi anume Mircea Sântimbreanu. Născut pe data de 7 ianuarie 1926 la Băiţa, în judeţul Hunedoara, Mircea Sântimbreanu a studiat la Liceul „Avram Iancu” din Brad (1935-1943), absolvind Facultatea de Drept (1947) şi Facultatea de Filosofie (1951) din Bucureşti. În perioada 1948-1951 a fost asistent universitar la Catedra de Drept Penal a Universităţii Bucureşti, ulterior ocupând diverse funcţii de conducere: director general al Centrului Naţional al Cinematografiei, director în Consiliul Culturii, director al Editurii Albatros. Între 1996 şi 1998 a fost preşedinte de onoare al Târgului de carte Gaudeamus. Cunoscut îndeosebi ca scriitor de literatură pentru copii, Sântimbreanu s-a remarcat şi ca scenarist şi producător de film. De asemenea, este cunoscut şi pentru promovarea, la editura pe care a condus-o, a unor scriitori valoroşi, unul dintre aceştia fiind Ion Anghel Mânăstire. Din 1952 până în 1960 Mircea Sântimbreanu a lucrat ca profesor de istorie la Şcoala mixtă nr. 2 „La Teiu“, devenită din 1954 Şcoala elementară de 7 ani nr. 139 din Bucureşti, cartierul Rahova. Această perioadă petrecută alături de elevi l-a determinat să scrie primele sale cărţi pentru copii. Din anul 2000, şcoala poartă numele lui Mircea Sântimbreanu. La 20 mai 1996, Mircea Sântimbreanu a fost declarat „Cetăţean de onoare al municipiului Brad”, ca Fiu al Ţării Zarandului, pentru întreaga sa activitate în domeniul literaturii. Sa stins din viaţă pe data de 18 august 1999, la Bucureşti. Paşaportul literaturii pentru copii Fiind fascinat de lumea copilăriei şi a şcolii, Mircea Sântimbreanu a lăsat moştenire o operă vastă, destinată celor mici, din care amintim „Cu şi fără ghiozdan” (1956), „Lângă groapa cu furnici” (1964), „Recreaţia mare” (1965), „Extemporale şi… alte lucrări scrise” (1963), „32 de premianţi”, „Să stăm de vorbă fără catalog” şi „Mama mamuţilor mahmuri” (1980). „Deşi în biografia mea figurează 18 titluri, consider că eu n-am scris cărţi, ci «bucăţi», aşa cum unii sparg butuci şi-i fac stive de lemne pentru foc. Recreaţia mare, de exemplu, cea mai ilustrată şi mai ilustrativă dintre cărţile mele, nu este – de la ediţie la ediţie – decât o antologie de proză umoristică pentru şcolari, cu sumarul nu adăugit, ci mereu primenit, şlefuit. Am scris de-a lungul vieţii, cred, vreo 600 de schiţe şi povestiri. Vreo 60 le mai pot citi, vreo 30 mă încântă încă. Pentru celelalte sunt gata să cer scuze…” – spunea Mircea Sântimbreanu, într-un interviu acordat revistei „Agero”. Vorbind despre literatura pentru copii, prozatorul mărturisea, în acelaşi interviu: „Genul este cu adevărat uşor, dacă ai talentul specific, dacă ai izbutit să pui cap-compas spre categoriile estetice proprii acestei literaturi: culoarea, hiperbola, ritmul, verva şi fantezia, accentul patetic, adică să deţii vizele universal-valabile pe paşaportul literaturii pentru copii – epică densă până la suspans, humorul până la grotesc, melodramatismul până la lacrimă, fantezia până la fabulos şi absurd, gingăşia, tandreţea ş.a. Cum comunic cu contemporanii mei, copiii? Cu vervă, dar nu o dată cu preţul autoridiculizării, predându-mă bunăvoinţei acestor Magellani încă din pamperşi şi care fac zilnic înconjurul lumii la televizor, cu abonament la computer, rapp, video-casetă etc. Desigur, o stratagemă, căci umilindumă în exordiu ca moşneag şi ca «băsmuitor», copiii aceştia se lasă totuşi seduşi de discursul decomplexat şi cult al «magistrului». Sufletul infantil nu s-a schimbat (un copil îşi va iubi oricând mai pătimaş căţelul decât computerul), codurile de comunicare, da!”
Irina NASTASIU