S-a încheiat turul

bradul borca
Asociaţia judeţeană de fotbal Neamţ a decis ca prima etapă din returul ligii a patra şi în cele două serii din liga a cincea să nu se mai dispute în acest an, deşi iniţial se dorise ca primele runde din retur să aibă loc până la începutul lunii decembrie. În aceste condiţii, s-a tras cortina pentru formaţiile nemţene angrenate în cele două competiţii, iar partea a doua a campionatului se va relua, undeva, la jumătatea lunii martie. După disputarea celor unsprezece etape din tur, Voinţa Ion Creangă este lider în liga a patra, cu 27 de puncte, fiind principala favorită la promovarea pe cea de-a treia scenă fotbalistică. Una dintre cele mai vechi echipe din liga a patra, Bradul Roznov, a încheiat turul pe locul şase, cu 19 puncte, după şase victorii, un rezultat de egalitate şi patru eşecuri. Formaţia pregătită de doi ani de zile de Marius Anghel, un tânăr cu ambiţii mari pentru fotbalul din Roznov, a câştigat în ultima etapă, 2 – 1, pe teren propriu, cu Viitorul Săbăoani. Fără bani mulţi, cu un lot alcătuit în mare din jucători locali, cu o medie de vârstă de 20 de ani, trupa din Roznov a avut un tur destul de greu, şi datorită lipsei banilor. De altfel, majoritatea cluburilor din liga a patra şi a cincea se cunfruntă cu serioase probleme financiare, iar unele dintre ele se află la limita supravieţuirii. Cu toate acestea, Bradul Roznov a început destul de bine campionatul şi până în etapa a cincea a fost lider în clasament. “Am avut un tur destul de dificil, am început bine dar, după ce am întâlnit echipele cu pretenţii, au apărut şi rezultatele negative. Am un lot destul de tânăr, doar doi jucători au 36 de ani, în rest sunt copii, iar pe banca de rezerve am şi copii de 15, 16 şi 17 ani. E greu la acest nivel să faci performanţă cu copii, sunt lipsiţi de experienţă. Dacă aş avea posibilitatea să aducvreo doi sau trei jucători mai experimentaţi, consider că m-aş lupta la primele locuri. Vreau să am rezultate frumoase la Roznov, vreau să sensibilizez lumea de aici să sprijine şi să susţină echipa. La ultimul meci de acasă, cel cu Viitorul Săbăoani, am adus galeria de la FC Ceahlăul, care a creat o atmosferă superbă pe stadion. Avem condiţii, dar nu prea avem bani”, a spus antrenorul Marius Anghel, cel care are şi o ehipă de juniori C, născuţi în anul 1999, cu care evoluează în campionatul naţional. Bradul Roznov a dat şi dă mulţi jucători către grupele de copii şi juniori de la FC Ceahlăul, iar doi dintre ei, Ciocoiu, la Cetatea Tg. Neamţ, şi Stahie, la Petrotub Roman, evoluază titulari în liga a treia.