S-a deschis sezonul la reduceri pentru rechizite

rechizite

* 99 de bani caietul, 9 lei penarul

* 3 milioane de lei vechi -un rucsac pentru sănătatea copilului

Începutul de septembrie îi atenţionează pe părinţi că mai este foarte puţin până începe şcoala. Librăriile au afişat, deja, reduceri de preţ la rechizite, mai puţin la manualele şcolare, iar uniformele şi-au făcut apariţia prin magazine, la aceleaşi preţuri ca anul trecut: 30- 40 de lei pentru fete şi în jur de 60 de lei pentru băieţi.

„Vă aşteptăm cu reduceri de preţ încă de pe data de 26 august. Avem promoţii la ghiozdane echipate şi neechipate, la penare şi la caiete”, ne întâmpină o vânzătoare de la librărie. „Preţurile sunt accesibile. S-au păstrat cele de anul trecut, iar la promoţie chiar sunt pentru toate buzunarele. Cel mai mic preţ la un ghiozdan, gen rucsac, spre exemplu, este de 30 de lei. Iar cel mai scump, din gama Herlitz, costă 239 de lei dacă aplicăm 20% reducere, deci la promoţie. Faţă de un rucsac obişnuit, are protecţie pentru spate, ceea ce este foarte important pentru copilul care trebuie să ducă o greutate considerabilă, aceasta fiind distribuită uniform. Este impermeabil, carcasat, are bandă reflectorizantă”.

Cel mai ieftin penar costă 9 lei. Unul echipat cu set de culori, creioane, radieră, ascuţitoare şi stilou ajunge la 43 de lei. Cel mai ieftin caiet costă 99 de bani, însă 48 de file pot fi scrise în câteva zile…

„Avem şi manuale pentru toate clasele, inclusiv pentru clasele zero, de la toate editurile”, ne spune vânzătoarea de la alt raion.”La manualele pentru clasele V-VIII, preţurile pornesc de la 20 de lei. Faţă de anul trecut nu s-au modificat tarifele, dar nici nu avem reduceri. În schimb, caietele speciale au preţuri foarte bune: două caiete, pentru semestrul I şi II, la preţul de 14 lei.  Au venit deja părinţii, cu listuţe şi cumpără inclusiv dicţionare şi culegeri”.

Sigur că în învăţământul de stat, şcoala trebuie să le asigure elevilor manualele necesare, însă în realitate unii copii se pomenesc cu câte o rufoasă, lăsată „moştenire” din generaţie în generaţie, pentru că statul nu are bani suficienţi pentru a cumpăra manuale cu toptanul în fiecare an.

Geanina NICORESCU