* Au fost obținute finanțări pentru drumuri, apă și canal, creșe și grădinițe, precum și protejarea patrimoniului cultural *Acum, primarii nemțeni au depus 27 proiecte pentru investiții publice *Anul trecut, au fost alte 15 proiecte, în valoare de 17,5 milioane euro
La finele lunii martie 2017, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a început primirea proiectelor europene de investiții publice din mediul rural. Fondurile totale disponibile erau de peste 647 milioane de euro, urmând ca proiectele să se depună online până pe 30 iunie. Numai că banii s-au terminat de mult, la unele finanțări fondurile s-au epuizat după numai 5 zile de la deschiderea sesiuni de proiecte. De remarcat e că toate finanțările epuizate sunt investiții de interes public, la care alocarea financiară europeană este integral europeană destinată spațiului rural.
Primarii nemțeni din rural au depus solicitări de finanțarea proiectelor de investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice, pentru crearea și modernizarea infrastructurii rurale de drumuri, apă și canal, infrastructură educațională și socială, pentru protejarea patrimoniului cultural.
*Proiecte nemțene depuse luna trecută
Luna trecută, primarii nemțeni au depus 27 proiecte de finanțare a investițiilor publice. Pentru infrastructura agricolă proiecte au depus de Primăriile Bodești și Tupilați. Sunt două proiecte în valoare de un milion de euro fiecare, cu finanțarea integral nerambursabilă, banii europeni fiind alocați pentru asfaltarea drumurilor care duc spre exploatații agricole.
Pentru asfaltarea drumurilor comunale sunt 13 proiecte depuse de primăriile din Borlești, Poiana Teiului, Piatra Șoimului, Trifești, Zănești, Dumbrava Roșie, Bălțătești, Secuieni, Timișești, Sagna, Bodești, Ștefan cel Mare și Cordun. Sunt proiecte de câte un milion de euro fiecare, cu finanțare europeană integral nerambursabilă. Pentru construirea de grădinițe au fost depuse 7 proiecte în valoare de câte 500.000 de euro fiecare. Beneficiare sunt comunele Dămuc, Agapia, Dumbrava Roșie, Icușești, Răucești, Bodești și Păstrăveni.
Un proiect în valoare de 2.500.000 euro va fi implementat în comuna Trifești pentru sistem de apă și canal.
Pentru investiții în cămine culturale, cu finanțare 100% nerambursabila, au fost depuse 4 proiecte în valoare de câte 500.000 de euro fiecare, beneficiarii fiind locuitorii comunelor Horia, Poiana Teiului, Răucești și Dumbrava Roșie.
*Proiecte nemțene în derulare din 2016
Anul trecut, primarii nemțeni au depus 15 proiecte în valoare totală de 17,5 milioane euro, pentru asfaltări drumuri, alimentări cu apă și canalizări, infrastructură educațională și protejarea patrimoniului cultural. În prima componentă sunt 5 proiecte pentru modernizări drumuri comunale. Proiecte de infrastructură educațională și socială se implementează la Pângărați, Borca, Poiana Teiului și Bicazu Ardelean. Valoarea este de 500.000 euro fiecare proiect, 100% nerambursabil.
Pentru rețele de canalizare proiectele din comunele Alexandru cel Bun și Moldoveni, în valoare de câte un milion de euro fiecare, cu 100% nerambursabil. Proiecte integrate pentru sisteme de alimentări cu apă și canalizare cu stație de epurare, a câte 2,5 milioane euro fiecare, vor fi implementate la Tarcău, Bălțătești, Cordun și Gâdinți.
Alte 5 proiecte, în valoare de 500.000 euro fiecare, cu 100% nerambursabil, vizează modernizarea căminelor culturale din comunele Borca, Tazlău, Zănești, Secuieni, la Ștefan cel Mare, unde banii europeni sunt pentru restaurarea Hanului Șerbești.