S-au stabilit echipele pentru play off

vointa ion creangaLa finele săptămânii trecute s-au disputat partidele rundei a 29-a, penultima a sezonului regulat, în liga a patra la fotbal, rundă care a stabilit deja cele 4 formaţii care vor continua competiţia în play off şi se vor lupta pentru titlul de campioană judeţeană, dar şi pentru meciul de baraj pentru promovarea în eşalonul 3 fotbalistic. Liderul Speranţa Răuceşti şi echipa de pe poziţia a doua, Voinţa Ion Creangă, s-au impus în partidele de la finele săptămânii trecute şi vor aoborda play-off-ul de pe primele două locuri. Victoria Horia merge şi ea în faza superioară a campionatului, după ce duminică s-a impus cu 6 – 0 în confruntarea de pe teren propriu cu AS Grumăzeşti şi, cu un total de 53 de puncte, se află pe locul al treilea în ierarhia internă. Ultima formaţie calificată este Bradul Borca, care a remizat în runda a 29-a, 1 – 1 pe teren propriu cu Cimentul Bicaz, însă punctul a fost suficient pentru ca cei de la Bradul să se situeze în final pe poziţia a patra, cu 51 de puncte, tot atâtea câte a acumulat şi Moldova Cordun, grupare care s-a impus cu 5 – 1 în deplasarea de la Văleni. Borca şi Cordun au acelaşi număr de puncte, 51, însă cei de la Bradul au o linie de clasament mai bună, şi mai au un meci de disputat, în timp ce Moldova va sta în ultima etapă. În aceste condiţii nu se mai poate întâmpla nimic şi Bradul Borca va participa în premieră la play off, după ce a disputat şi finala Cupei României, pierdută cu 1 – 3 în faţa celor de la Horia. Campioana de anul trecut, Voinţa Ion Creangă va termina stagiunea pe locul 2, iar duminică a câştigat cu 8 – 1 partida cu puştii de la LPS Roman, după ce la pauză a condus cu 6 – 1. Golurile trupei lui Gheorghe Leonte au fost marcate de Boboc, care a marcat de 4 ori în poarta celor de la LPS, Duma, care a reuşit o dublă, Matei şi Lefter. Disputa de la Roman a fost una lejeră pentru mult mai experimentata echipă din comuna Ion Creangă, iar succesul a fost unul fără dubii. „A fost un joc mai lejer pentru noi în faţa unui adversar tânăr, dar dornic de afirmare. Băieţii şi-au respectat blazonul şi au obţinut o victorie fără dubii, care ne asigură locul 2 în clasament şi inclusiv calificarea pentru play off. Obiectivul nostru este acelaşi ca şi anul trecut, câştigarea campionatului judeţean şi participarea la barajul de promovare. Vom vedea ce decizie vor lua cei de la AJF priving regulamentul de desfăşurare a meciurilor din play off, ori se va juca 1 cu 4 şi 2 cu 3, sau se va trage la sorţi. Oricum, trebuie să recunosc că acest ultim campionat a fost mult mai echilibrat decât precedentul, în condiţiile în care sunt cel puţin 5 formaţii apropiate valoric şi asta s-a văzut în lupta pentru primele 4 locuri, care s-a dus până în penultima rundă”, a spus Gheorghe Leonte, antrenorul celor de la Ion Creangă. În meciul cu cei de la LPS Roman, Voinţa a evoluat cu urmtoarea formulă de echipă: Coşa, Lefter, Ghidarcea, Bancu, Tulpan, Călinescu, Câmpanu, Matei, Bălăiţă, Duma şi Boboc, iar după pauză au mai intrat Brancău şi Căpraru. Partidele din play off se vor juca pe terenul Cetatea din Tg. Neamţ în zilele de sâmbătă, 6 iunie, miercuri 10 iunie şi iar sâmbătă, 13 iunie. Partidele din ultima etapă a ligii a patra se vor disputa miercuri, de la ora 18, după următorul program: Cimentul Bicaz – Speranţa Răuceşti, Tineretul Cândeşti – Unirea Tămăşeni, Lupii Bistriţei Alexandru cel Bun – Victoria Horia şi Voinţa Ion Creangă – Bradul Borca. Moldova Cordun, LPS Roman, AS Grumăzeşti, Arsenal Văleni şi Viitorul Podoleni vor sta.

Rezultate, etapa 29

Bradul Borca – Cimentul Bicaz 1 – 1 (1 – 0)

Speranţa Răuceşti – Tineretul Cândeşti 2 – 1 (0 – 0)

Viitorul Podoleni – Lupii Bistriţei 1 – 4 (1 – 1)

Victoria Horia – AS Grumăzeşti 6 – 0 (4 – 0)

Arsenal Văleni – Moldova Cordun 1 – 5 (1 – 3)

LPS Roman – Voinţa Ion Creangă 1 – 8 (1 – 6)

Clasament

1.Speranţa Răuceşti  25  22  2  1  106-26  68p

2. Voinţa Ion Creangă  25  17  5  3  97-30  56p

3. Victoria Horia  25  16  15  4  73-17  53p

4. Bradul Borca  25  16  3  6  86-29  51p

5. Moldova Cordun  26  15  6  5  71-27  51p

6. Tineretul Cândeşti  24  14  2  8  53-33  44p

7. Cimentul Bicaz  25  12  3  10  66-42  39p

8. Lupii Bistriţei  25  13  0  12  58-62  39p

9. AS Grumăzeşti  26  8  4  14  51-68  28p

10. Unirea Tămăşeni  25  7  0  18  39-112  21p

11. Arsenal Văleni  25  6  0  19  44-110  18p

12. Viitorul Podoleni  25  5  1  19  47-106  16p

13. LPS Roman  26  3  1  22  24-126  10p

Sărbătoarea prichindeilor

Stadionul Municipal din Piatra Neamţ a găzduit la finele săptămânii trecute întrecerile celei de-a noua ediţie a „Cupei Prichindelul” la minifotbal, competiţie care anul acesta a adunat la start 360 de copii de la 24 de echipe din ţară. Pe lângă formaţiile gazdă de la ACS Ceahlăul 05, FC Ceahlăul şi LPS Piatra Neamţ, la ediţia din acest an a „Cupei Prichindelul” au mai fost invitate echipe de la Bacău, Iaşi, Buhuşi, Braşov, Roman, Tg. Neamţ, Oneşti, Suceava, Focşani şi Roznov. Competiţia s-a desfăşurat la 3 categorii de vârstă, pentru copii născuţi în anul 2007, 2006 şi 2005, iar meciurile s-au disputat pe toate cele 3 terenul ale bazei sportive din Piatra Neamţ. La categoriile 2005 şi 2006, s-a jucat după sistemul două reprize a câte 20 de minute, iar la categoria celor mici, din anul 2007, s-au jucat două reprize a câte 15 minute. Fiecare formaţie a avut de disputat cel puţin 3 meciuri, iar în urma rezultatelor, clasamentele finale la fiecare categorie au arătat astfel. Categoria 2007: locul 1 – CSMS Iaşi – antrenor Mihai Drăgoi, locul 2 – FC Ceahlăul Piatra Neamţ, antrenor Emilian Borulea, locul 3 – FC Bacău, antrenor Radu Ciobanu, locul 4 – Juniorul Suceava, locul 5 – CSM Focşani, locul 6 – ACS Ceahlăul 05, antrenor Gheorghe Bulacu, locul 7 – Corona Braşov şi locul 8 – LPS Piatra Neamţ, antrenor Gheorghe Bulacu. Premiul fair play la această categorie a fost câştigat de echipa de la LPS Piatra Neamţ, iar Ianis Urbanovici, de la CSMS Iaşi a fost desemnat cel mai tehnic jucător. Cel mai bun portar a fost David Isac, de la Juniorul Suceava. Categoria 2006: locul 1 – FC Bacău, antrenor Vasile Jercălău, locul 2 – LPS Roman, antrenor Vasile Nacu, locul 3 – FC Ceahlăul, antrenor Emilian Borulea, locul 4 – Corona Braşov, locul 5 – ACS Ceahlăul 05, antrenor Gheorghe Bulacu, locul 5 – CSS Tg. Neamţ, locul 7 – Olimpic Junior Oneşti şi locul 8 – CSM Focşani. Trofeul fair play a fost cucerit de CSM Focaşni, Florin Mihăilă, de la FC Bacău a fost desemnat cel mai tehnic jucător, iar Petruţ Chiriac, de la ACS Ceahlăul 05 a fost ales cel mai bun portar. Categoria 2005: locul 1 – LPS Piatra Neamţ, antrenor Constantin Pancu, locul 2 – FC Bacău, antrenor Cristi Hăisan, locul 3 – CSM Focşani, antrenor Liviu Dumitru, locul 4 – ACS Ceahlăul 05, locul 5 – LPS II Piatra Neamţ, locul 6 – FC Ceahlăul, locul 7 – Bradul Roznov şi locul 8 – Viva Activ Buhuşi. Formaţia din Buhuşi a cucerit torfeul Fair Play, Matei Moraru, de la LPS Piatra Neamţ, a fost desemnat cel mai tehnic jucător, iar Vlad Băluţ, de la LPS Piatra Neamţ, a fost ales cel mai bun portar. La finalul competiţiei, în jurul orei 15, a avut loc şi fesivitatea de premiere la care a fost prezent şi primarul Dragoş Chitic. Toţi participanţii au premii din partea organizatorilor, ACS Ceahlăul 05 Piatra Neamţ, alături de colaboratorii Consiliul Local Piatra Neamţ, AJF Neamţ şi DJTS Neamţ, care au constat în câte o minge de fotbal, dulciuri şi răcoritoare. Primele 3 clasate la fiecare categorie au primit cupe, la fel ca şi cei mai buni jucători şi portari, şi fiecare copil a primit câte o diplomă de participare. „Ne-am bucurat că şi a noua ediţie a Cupei Prichindelul a fost o reuşită, o competiţie devenită tradiţională şi pe care vrem să o continuăm. A fost o sărbătoare a sportului pentru cei mici şi un cadou făcut de noi înainte de ziua copilului. De asemenea, competiţia a adus şi un plus la imaginea municipiului şi a bazei sportive din Piatra Neamţ şi ne gândim ca pe viitor să schimbăm formula de desfăşurare, adică să o întindem pe durata a două sau 3 zile deoarece am avut o cerere foarte mare de participare, însă am fost obligaţi să refuzăm anumite cluburi. Numai din municipiul Bacău şi-au anunţat prezenţa 4 cluburi, dar nu le-am invitat pe toate deoarece am vrut să avem câte o echipă din cât mai multe localităţi. Îi mulţumesc lui Cristi Vătăjelu, preşedintele ACS Ceahlăul 05 pentru sprijin, de asemenea directorului sportiv Ioan Mironaş şi colegilor antrenori de la centrul de copii şi juniori care m-au ajutat la organizarea cupei”, a spus Toader Şteţ, preşedintele centrului de copii şi juniori de la FC Ceahlăul.