S-au mai cârpit bugetele comunelor!

Şedinţa extraordinară de Consiliu Judeţean (CJ) Neamţ de ieri a început cu o oră întârziere pentru că maşina şefului instituţiei a făcut pană. Deşi nemulţumiţi de situaţie, aleşii judeţului au aşteptat răbdători până aproape de ora 9, când a ajuns toată lumea.

Ba mai mult, cum rar se mai întâmplă, probabil pentru că se apropia week-end-ul, consilierii au votat, cuminţi şi în unanimitate, toate proiectele, inclusiv cele introduse pe ultima sută de metri pe ordinea de zi.

Primul punct a fost proiectul prin care s-au împărţit cei 7.556.000 de lei veniţi din defalcări de TVA pentru achitarea arieratelor înregistrate în primării faţă de furnizori pentru lucrări din acest an. Cea mai mare sumă a fost alocată oraşului Târgu Neamţ – 2,21 milioane de lei, după care urmează municipiul Piatra Neamţ cu 1,504 milioane de lei. Din totalul celor 83 de unităţi administrativ-teritoriale din judet, 48 nu primesc nici un leu la acest capitol. În schimb, 134.000 de lei ajung la Spitalul Judeţean de Urgenţă.

Romanul primeşte de această dată doar 10.000 de lei, Roznovul primeşte o  gură de oxigen de 156.000  lei,  iar Bicazul  295.000 lei şi 103.000 pentru Spitalul orăşenesc, care oricum are nevoie pentru redeschidere de un minim de vreo 6 milioane de lei. Dintre comune, Gârcina primeşte cei mai mulţi bani pentru achitarea datoriilor, adică 403.000 lei, urmată de Icuşeşti cu 398.000 de lei şi Sagna cu 357.000 de lei. Cea mai mică sumă, fără a mai lua în calcul şi comunele care nu au primit nimic, a revenit comunei Bâra – 3.000 de lei.

Preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene a propus un amendament prin care 100.000 de lei din suma alocată oraşului Tg. Neamţ au fost redirecţionaţi spre    Bălţăteşti. Comuna solicitase 270.000 lei şi a primit doar 114.000 lei. Banii sunt tot pentru plata unor lucrări.