S-a găsit înlocuitor pentru Ploscaru din Consiliul Județean / Teodor Ailincăi va deveni consilier județean

CJ03_2015_08_31Teodor Ailincăi va ocupa scaunul de consilier județean, dar asta numai după ce renunță la cel de consilier local din Tarcău.

Ales în 2012 din partea PPDD și trecut după aceea în UNPR, consilierul județean Vasile Ștefănuț Ploscaru a demisionat din funcție pe 2 septembrie, invocând motive personale. Teoretic, locul lui ar trebui să fie ocupat de următorul pe lista PPDD a candidaților din 2012, adică de Teodor Ailincăi, dar pentru că UNPR a acaparat între timp pe majoritatea membrilor PPDD și pentru că Ailincăi ocupă deja funcția de consilier local la Tarcău, în cărți a apărut și numele lui Daniel Chelaru, următorul pe lista de partid.

Pentru a nu fi nici o problemă cu privire la desemnarea înlocuitorului lui Ploscaru, Ciprian Șerban s-a prezentat marți la Prefectura Neamț pentru a vorbi cu Daniela Soroceanu, secretarul județului, și cu Ilie Petre, șef serviciu în cadrul Prefecturii. „Doamna secretar este în comisia care anchetează cazul de la Centrul de Copii «Alexandru Roșca», așa că am discutat numai cu domnul Petre. Am decis că nu este nici o problemă ca domnul Teodor Ailincăi să-l înlocuiască pe domnul Ploscaru, atâta timp cât va demisiona din funcția de consilier local la Tarcău“, a declarat consilierul județean Ciprian Șerban.

Pe lângă funcția de consilier județean, Vasile Ștefănuț Ploscaru mai avea și calitatea de membru AGA la societățile Drupo și Troleibuzul.

15 nemțeni nu mai sunt în Consiliul Județean Neamț din 2012 încoace

După alegerile din 2012, Consiliul Județean Neamț a fost într-o continuă schimbare. Fostul președinte de Consiliu Județean, Culiță Tărâță, și alți doi consilieri județeni, Ioan Spiridonescu și Neculai Andoni, au decedat în anul 2014. Alții au demisionat, unii au fost incompatibili, în timp ce alții au fost anchetați și condamnați, pierzându-și astfel dreptul de a mai ocupa funcții publice.

În prezent, nu se mai regăsesc în CJ Neamț Culiță Tărâță și cei doi consilieri județeni decedați, Gabriel Farcaș, Dorinel Ursărescu, Ionel Arsene, Gheorghe Vasiloiu, Vasile Pruteanu, Decebal Arnăutu, Neculai Andoni, Viorel Stan, Mihai Fărcășanu, Nadina Simion, Iulia Șerban și Vasile Ștefănuț Ploscaru.

Andreea AMARIEI