Interesant este faptul că transmiterea acestei liste către reprezentanții Uniunii Europene a survenit pe fondul încercării a trei deputați olandezi de a călători în Federația Rusă, context în care le-a fost refuzată viza de intrare pe teritoriul acesteia. În momentul în care ministrul de externe al Olandei a solicitat explicații oficialilor de la Moscova, aceștia au înaintat lista, pe care se află și cei trei politicieni olandezi, Delegației UE. Avem de-a face, desigur, cum s-a spus deja, cu o reacție a putinismului rus la adresa sancțiunilor economice pe care statele europene le manifestă la adresa unui stat care a provocat conflictul armat din Ucraina. La nivel de analiză, această reacție, deși nu pare a avea o foarte mare importanță (câtă vreme e foarte probabil că foarte puțini dintre cei 84 de cetățeni europeni ar avea interesul de a călători în Rusia, chiar în chestiuni oficiale), relevă anumite caracteristici ale tipului de politică specifică lui Vladimir Putin.
Întâi de toate, este vorba despre intenția lui Putin de a arăta că, la nivel internațional, Rusia este un actor de care trebuie să se țină seama. Dacă grandioasa paradă de pe 9 mai, boicotată prin neparticipare de către cei mai importanți lideri europeni, nu a avut efectul scontat în plan simbolic, Putin susține, numind „indezirabilii”, că Moscova ar fi „sub asediu” și că împiedicarea unor personalități din țările europene de a intra pe teritoriul rusesc este o măsură de prevenție. Mitul cetății asediate este principalul element simbolic pe care îl utilizează liderii autocrați, din moment ce acesta creează, în interior, sentimentul de unitate. Putin nu e un mare inovator aici: Stalin a făcut același lucru atunci când forțele Germaniei naziste și aliații lor au invadat URSS, adresându-se pentru prima dată coompatrioților săi nu în calitatea lor de „tovarăși”, ci cu apelativele de „frați” și „surori”. Sigur, nu este cazul unei comparații, pentru că acum Rusia e invadatoarea, dar Stalin și Putin se regăsesc, istoric vorbind, pe culoarele mentalității sovietice de factură dictatorială.
În al doilea rând, ceea ce urmărește Putin printr-o astfel de „măsură” este să mute atenția cetățenilor ruși de la deprivarea economică în care se află țara și de la multiplele erori de care deciziile sale sunt caracterizate. Evident că mentalitatea imperială există, însă Rusia, în pofida nombrilismului pe care-l afișează conducătorul său, nu mai este nici Imperiul Țarist și nici măcar Uniunea Sovietică. Cu o economie nefuncțională și supusă sancțiunilor internaționale, izolată din perspectivă diplomatică și neavând șanse să devină o democrație, Rusia lui Putin nu poate face nimic mai mult decât să încerce ținerea sub presiune a foștilor sateliți, inclusiv prin provocări coflictuale, și să se mai oțărască, din când în când, la oficialii europeni. În acest ultim registru intră, în mod clar, și lista „indezirabililor”. Rămâne să vedem ce explicații vor oferi oficialii de la Moscova cu privire la motivele includerii pe respectiva listă a persoanelor nominalizate, și e foarte bine că inclusiv Ministerul Afacerilor Externe al României a solicitate astfel de explicații.
Dan MISĂILĂ