Rundă grea pentru formaţiile nemţene

fc petrotubAstăzi şi mâine sunt programate partidele rundei a 20-a în liga a treia la fotbal, unde vor evolua şi toate cele 3 reprezenatnte ale judeţului Neamţ. Astăzi, de la ora 17, pe terenul sintetic de la Piatra Neamţ, Ceahlăul II din localitate va avea o misiune foarte dificilă în confruntarea cu covăsnenii de la Sepsi Sf. Gheorghe. Fără victorie în actuala stagiune, elevii lui Vali Avădanei vor avea parte de un joc tare în compania cele de-a treia clasate, echipă care până acum a adunat 30 de puncte. Gazdele au stat runda trecută şi speră ca în al 12-lea ceas să realizeze prima victorie din campionat, deşi ştiu că partida cu Sepsi va fi una foarte grea. „Suntem într-o situaţie foarte grea, dar încercăm acum pe final să mai reparăm ceva. Ne-am pregătit bine în această pauză, am muncit mult şi sperăm să facem şi noi o victorie. Adversarul este însă unul foarte bun, ne-a bătut la scor în tur, dar avem de partea noastră avantajul terenului propriu şi sperăm să profităm de acest lucru”, a spus Paul Scăpău, jucătorul de la Ceahlăul II. În tur, la Sf. Gheorghe, Ceahlăul II a pierdut cu 1 – 6, iar în acest moment este pe ultima în ierarhia seriei întâi, cu doar 3 puncte. Tot astăzi, la Roman, Petrotub din localitate primeşte vizita celor de la AFK Miercurea Ciuc. Băieţii lui Gabi Ţapu vin după eşecul de acasă, 0 – 2 cu Miroslava, şi vor să repare acel rezultat printr-o evoluţie bună în faţa ciucanilor. În tur, romaşcanii au pierdut cu 1 – 3 la Miercurea Ciuc, însă după un joc destul de bun. Înaintea partidei directe de astăzi, gazdele sunt pe poziţia a cincea în clasament, cu 26 de puncte, în timp ce oaspeţii ocupă locul 7, cu 21 de puncte. Meciul de pe stadionul Moldova începe la ora 17. Sâmbătă, tot de la ora 17, Cetatea Tg. Neamţ va juca în deplasare cu formaţia de pe locul 2, Bucovina Pojorâta, în derbiul acestei etape. Oaspeţii lui Daniel Zavate vin după semieşecul de acasă, 1 – 1 cu Bucovina Rădăuţi, în timp ce gazdele de la Pojorâta au cedat runda trecută la Sf. Gheorghe. În tur, la Tg. Neamţ, cele două formaţii au remizat, 3 – 3, după un meci spectaculos şi cu multe răsturnări de scor. Cetatea este acum a patra în clasament, cu 30 de puncte, în timp ce echipa din Pojorâta este pe 2, cu 36 de puncte. În celelalte jocuri ale etapei se întâlnesc, Bucovina Rădăuţi – Aerostar Bacău şi Sporting Lieşti – Ştiinţa Miroslava. FC Zagon şi CSM Paşcani stau.