Runda a 20-a a campionatului naţional a fost una cu ghinion pentru cele două formaţii de juniori de la FC Ceahlăul, angrenate în competiţiile juniorilor 1 şi 2. Juniorii 1 de la FC Ceahlăul au pierdut cu 0 – 4 meciul din deplasare cu LPS Iaşi, a doua clasată înaintea partidei de duminică. Deşi erau lideri în clasamentul seriei A, băieţii lui Gheorghe Bulacu au făcut un joc modest în faţa ieşenilor şi au primit câte două goluri în cele două reprize. S-a terminat 4 – 0 pe LPS Iaşi, rezultat în urma căruia juniorii 1 de la FC Ceahlăul au rămas cu 41 de puncte şi aă căzut pe poziţia a doua în clasament. La Iaşi, FC Ceahlăul a evoluat cu următoarea formulă de echipă: Constantinescu, C. Crăciunesc, Mateciuc, Ghiară, I. Ungureanu, Ivan, D. Crăciunesc, Ihnatiuc, Cîruţă, Scânteie şi Iovu, iar pe parcurs au mai intrat Samson, Scăpău şi Apostol. Şi juniorii 2 de la FC Ceahlăul au pierdut cu 1 – 2 disputa din deplasare cu LPS Iaşi, însă băieţii lui Lidi Chertic au practicat un joc mult mai bun decât colegii săi mai mari şi au fost aproape de a obţine un rezultat de egalitate. Ieşenii au condus cu 1 – 0 la pauză, iar reuşita oaspeţilor i-a aparţinut lui Lupei, care a marcat în minutul 71. La finele jocului, profesorul Lidi Chertic era supărat pe rezultat. „Am făcut un joc foarte bun la Iaşi dar din păcate am pierdut nemeritat. Am luat golurile pe două greşeli individuale şi consider că un rezultat de egalitate era mai echitabil. Asta este, mergem înainte şi sperăm să câştigăm următoarele jocuri”, a declarat antrenorul pietrean, care la Iaşi a jucat cu următorul 11-zece: Chiruţă, Cădere, Cristea, Catrinoi, Amariei, Şimon, Horciu, Barb, Drăghiceanu, Nedelcu şi Lupei, iar pe parcurs i-a mai folosit pe Pintilie, Nica, Şoimaru şi Albu. Juniorii 2 de la FC Ceahlăul au rămas cu 31 de puncte şi sunt în continuare pe poziţia a patra în clasamentul seriei A.