Rundă cu ghinion

Runda a şasea a seriei întâi din liga a treia la fotbal a fost una nefastă pentru două din cele 3 reprezentante ale judeţului, Cetatea Tg. Neamţ şi Petrotub Roman. Primii au remizat în deplasare, 0 – 0 la Bucovina Rădăuţi, iar romaşcanii au pierdut în prelungiri, 1 – 2, în deplasarea de la Miroslava, cu Ştiinţa.

„Este un punct câştigat”

Cetatea Tg. Neamţ a încheiat la egalitate, scor 0 – 0, confruntarea din deplasare cu Bucovina Rădăuţi, formaţie care până la jocul de sâmbătă nu acumulase decât două puncte în clasament. Băieţii lui Ciprian Danciu au avut parte de un joc greu în deplasarea de la Rădăuţi, asta şi din cauza stării proaste a gazonului, terenul celor de la Bucovina fiind cel mai prost din seria întâi. Oaspeţii au avut mai multe ocazii de gol la poarta adversă, însă nu au reuşit să îl învingă pe goal-kepper-ul Butnariu. Cetatea a evoluat mai bine în prima repriză, în timp ce gazdele au avut o parte a doua mai bună, iar rezultatul final este unul echitabil, spune antrenorul Ciprian Danciu. „La ceea ce am realizat la Rădăuţi cred până la urmă că este un punct câştigat. Asta şi datorită faptului că există o oarecare stare de tensiune în sânul echipei, sunt ceva probleme financiare, şi am încercat să îi fac pe jucători să se delimiteze de această situaţie. Am jucat şi pe cel mai prost gazon din seria întâi, unde foarte greu se poate construi. Sunt însă mulţumit de angajamentul băieţilor şi cred că până la urmă acest punct este binevenit. Şi aceste puncte contează, adunăm unul câte unul şi poate la final ne vor ajuta. Pe noi ne sprijină momentan doar Primăria Tg. Neamţ şi Consiliul Judeţean, iar domnul primar ne-a promis că va fi alături de echipă tot timpul, şi poate va mai găsi şi alţi potenţiali investitori. Cred că seria noastră este una disputată, iar formaţii precum Zagon, Paşcani sau Pojorâta, sunt incomode, dovadă şi rezultatele pe care le-au obţinut până acum. Pentru noi urmează un meci foarte greu vineri, pe teren propriu, cu Bucovina Pojorâta şi trebuie să fim foarte atenţi pentru a nu apărea surprize. Eu deocamdată sunt mulţumit de lotul pe care îl am la dispoziţie, sunt jucători tineri cu calităţi, care pot progresa mult”, a spus antrenorul Ciprian Danciu. În disputa de la Rădăuţi, Cetatea a evoluat cu următorul 11-zece: Morar, Varea, Rotaru, Mihăieş, Huţanu, Chirilă, Curcă, Păiuş, Alexandru, Dutciuc şi Bobric, iar după pauză au mai intrat Mariş, Bucătaru şi Homniac. Cetatea a ajuns la 13 puncte după egalul de sâmbătă, este pe poziţia a doua în clasamentul seriei întâi şi va evolua vineri în propriul fief, de la ora 15, cu Bucovina Pojorâta.

 

Înfrângere nemeritată

Ghinion mare pentru Petrotub Roman, formaţie care a pierdut în prelungiri cu 1 – 2 confruntarea din deplasare cu Ştiinţa Miroslava. Oaspeţii lui Vali Avădanei au făcut un joc bun pe terenul unei formaţii unde se câştigă foarte greu şi, după o primă repriză echilibrată, încheiată la egalitate, 0 – 0, au deschis scorul la două minute de la reluare prin Întuneric. Gazdele au ieşit la atac, iar pe contraatac jucătorii de la Petrotub se puteau desprinde la 2 – 0, însă au ratat cu seninătate ocazii importante. Ocaziile s-au răzbunat şi Ştiinţa a egalat în minutul 72 prin Botezatu, cel mai bun jucător din tabăra gazdelor. Finalul a fost pe muchie de cuţit şi, când toată lumea se aştepta ca partida să se incheie la egalitate, la ultima fază a meciului, în urma unui corner şi a unei greşeli în lanţ a defensivei romaşcane, Tăcuţanu a reluat lobat din 6 metri peste Ciuclea şi a adus toate cele 3 puncte echipei din Miroslava. „Îmi pare rău de această înfrângere. Am pierdut nemeritat, cred că ne-am bătut singuri. Eu cred că puteam pleca cu toate cele 3 puncte din această deplasare, am avut meciul în mână la 1 – 0, dar nu am ştiut să profităm, iar în minutul 4 de prelungiri, la o bâlbâială a noastră, o greşeală colectivă, am luat gol. Păcat, cred că un rezultat de egalitate era mai echitabil, aşa a fost să fie, şi noi poate am avut noroc altă dată, acum am avut ghinion. Cu excepţia lui Botezatu, un jucător destul de bun, echipa din Miroslava nu mi s-a părut cine ştie ce. Este cam aceiaşi formaţie din sezonul trecut pe care o puteam bate”, a spus delegatul celor de la Petrotub, Gabriel Ţapu. Tehnicianul Vali Avădanei a folosit la Miroslava următorul 11-zece: Ciuclea, Rotariu, Marin, Carnariu, Stahie, Ţapu, Petrila, Întuneric, Drugă, Popa şi Pântea, iar ulterior au mai intrat Harbuzaru, Damian şi Alexandru. După eşecul de la Miroslava, trupa de la malul Moldovei a rămas cu 12 puncte şi a coborât pe locul 4 în ierarhia seriei întâi. Pentru Harbuzaru şi compania urmează un program foarte greu, vor juca la finele săptămânii la Miercurea Ciuc, în rund a opta vor sta, după care va urma o altă deplasare, la Sepsi Sf. Gheorghe. În etapa a şasea, Ceahlăul II Piatra Neamţ a stat.

Rezultate, seria I, etapa VI

FC Păpăuţi – Aerostar Bacău 1 – 1 (1 – 1)

CSM Paşcani – AFK Miercurea Ciuc 1 – 1 (1 – 0)

Sporting Lieşti – FC Zagon 2 – 1 (2 – 0)

Buvovina Rădăuţi – Cetatea Tg. Neamţ 0 – 0

Bucovina Pojorâta – Sepsi Sf. Gheorghe 3 – 0 (2 – 0)

CSM Paşcani – Petrotub Roman 2 – 1 (0 – 0)

Clasament

1.Ştiinţa Miroslava  6  5  0  1  9-4  15p

2. Cetatea Tg. Neamţ  6  4  1  1  14-4  13p

3. AFK Miercurea Ciuc  6  4  1  1  15-6  13p

4. Petrotub Roman  6  4  0  2  12-5  12p

5. Bucovina Pojorâta  5  3  2  0  13-6  11p

6. Sepsi Sf. Gheorghe  6  3  1  2  7-5  10p

7. CSM Paşcani  6  1  3  2  8-8  6p

8. FC Zagon  5  2  0  3  5-5  6p

9. Aersotar Bacău  6  1  2  3  2-8  5p

10. Sporting Lieşti  5  1  1  3  5-8  4p

11. Bucovina Rădăuţi  5  0  3  2  4-11  3p

12. Ceahlăul II  5  0  1  4  3-8  1p

13. FC Păpăuţi  5  0  1  4  1-20  1p