* Delegaţia de la Neamţ la Şcoala Politică de Vară va fi condusă de Emilia Arcan, preşedinte OFSD Neamţ
Trei sute de memebre ale organizaţiilor femeilor social democrate sunt aşteptate în acest week-end la Mamaia, unde vor parcurge cursurile Şcolii Politice de Vară a Partidului Social Democrat. Din judeţul Neamţ s-au înscris la respectivele cursuri 8 membre OFSD Neamţ.
„Şcoala Politică de Vară a PSD se va desfăşura la Mamaia, în perioada 22 – 26 august. Din Neamţ merg două membre OFSD Târgu Neamţ, două membre OFSD Roman şi 4 de la OFSD Piatra Neamţ. Discuţiile se vor axa în principal pe organizarea campaniei electorale pentru prezidenţialele din noiembrie, însă se vor organiza cursuri, laboratoare de lucru şi seminarii, pe diverse teme, politice, economice, teme ce ţin şi de administraţia publică locală, iar la dezbateri vor participa Rovana Plumb, preşedinte OFSD la nivel central şi membrii marcanţi ai Biroului Politic Naţional al PSD. La cursul festiv, de deschidere, va participa şi premierul Victor Ponta”, a precizat Emilia Arcan, preşedinte al Organizaţiei Judeţene a Femeilor Social Democrate din Neamţ.
I. ŞTEFĂNESCU