Romanul, adversară europeană la debut

hcm roman

* Turul Ligii Naţionale începe pe 5 septembrie şi se încheie la începutul lui 2014; gruparea romaşcană a mai transferat un inter, sârboaica Tamara Bocaric

 

Romanul şi-a aflat, ieri, programul campionatului 2013-2014, care începe peste o lună. Formaţia nemţeană are un start greu. În prima etapă, HCM va juca, în deplasare, cu U Cluj, ocupanta locului trei în sezonul precedent. Nici acasă nu are un început mai facil. În etapa a doua, pe 15 septembrie, la Roman va veni Dunărea Brăila, a cincea clasată.

În continuare, formaţia nemţeană va juca după următorul program: etapa a treia, 22 septembrie, Neptun Constanţa- HCM Roman; etapa a patra, 29 septembrie, HCM Roman- Oltchim Rm. Vâlcea; etapa a cincea, 6 octombrie, CSM Ploieşti- HCM Roman; etapa a şasea, 13 octombrie, HCM Roman- HCM Baia Mare; etapa a şaptea, 3 noiembrie, CSM Bucureşti- HCM Roman; etapa a opta, 10 noiembrie, Cetate Deva- HCM Roman; etapa a noua, 17 noiembrie, HCM Roman- HC Zalău; etapa a zecea, 28 decembrie, Corona Braşov- HCM Roman; etapa a unsprezecea, 5 ianuarie 2014, HCM Roman- SCM U Craiova.

Meciurile din retur vor avea loc la datele: 16 ianuarie, 19 ianuarie, 23 ianuarie, 26 ianuarie, 1 februarie, 9 februarie, 16 februarie, 23 februarie, 1 martie, 8 martie, 15 martie. Jocurile din prima fază a play-off-ului/play-out-ului sunt programate pe 4, 10 și 11 mai, iar din cea de a doua fază, pe 14, 17, 21, 24, 28, 31 mai.

Altfel, gruparea romaşcană a mai reuşit un transfer, primul din străinătate în această vară. La Roman vine Tamara Bocaric, un inter de 23 de ani, care a evoluat ultima dată la Steaua Roşie Belgrad. Handbalista din Serbia a fost recomandată antrenorilor şi conducerii HCM-ului de portarul Tereza Tamaş, care revine la Roman din prima ligă sârbească.

Dan Vasiliu