România vine cu 4 medalii de la Rio

scrima

scrima

Azi noapte s-a încheiat cea de-a 31-a ediție a Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, competiție organizată în premieră de o țară din America de Sud. Față de edițiile precedente, România a venit de la Rio cu doar 4 medalii, una de aur, una de argint și două de bronz. Pentru o națiune care are aproximativ 20 de milioane de locuitori și, ca suprafață, se află pe locul 7 în Europa, România s-a întors de la Jocurile Olimpice doar cu 4 medalii. Este mult sau puțin? Făcând o comparație cu alte două țări din Europa, mult mai mici atât ca suprafață, cât și ca numărul de locuitori, cred că suntem departe. Ungaria, vecina noastră de la vest, o națiune care numără aproape 10 milioane de suflete, a venit de la JO cu o zestre de 15 medalii, dintre care 8 de aur, 3 de argint și 4 de bronz, și s-a situat în final, în clasamentul de țări, pe un onorabil loc 12, clasându-se în final chiar în fața gazdei, Brazilia. Slovacia, o altă țară care în 1993 s-a despărțit de fosta Cehoslovacie și care are o populație de 5,5 milioane de locuitori, a reușit în Brazilia să obțină două medalii de aur și două de argint, iar în clasamentul pe medalii a terminat înaintea României. Ca să nu mai spunem că în fazele semifinale la sporturile de echipă, Serbia, această țară care încă se chinuie să-și găsească identitatea, după ce și Kosovo va fi recunoscut ca stat, a avut 4 formații calificate și toate au obținut medalii. Această țară care încă nu face parte din Uniunea Europeană a cucerit medalia de aur la polo masculin, medalia de argint la volei feminin, cu acest Zoran Terzic, un selecționer care a antrenat și în România pe Metal Galați, medalia de bronz la baschet feminin, iar azi noapte a disputat și finala mare, contra SUA, la baschet masculin. Această națiune, care îl are ca lider mondial în tenis de foarte muți ani pe Novak Djokovic, care de-a lungul timpului a creat și creează sportivi de mare performanță, de ce poate și noi nu putem? Consider că cauzele sunt multiple, iar cea mai mare problemă este aceea că în școlile din România nu se mai fac orele de sport așa cum se făceau înainte. Țara noastră, din punct de vedere sportiv, a ajuns o țară bătrână, care abia se chinuie să scoată capul în lume. Noi, care jucam finală de cupa Campionilor la volei masculin, noi, care cuceream 4 titluri mondiale la handbal masculin, noi, care băteam Franța la rugby, noi, care dominam întrecerile mondiale la gimnastică, noi, care cuceream cupa Campionilor la fotbal prin Steaua București, noi am ajuns acum să ne mândrim că am cucerit 4 medalii la Jocurile Olimpice. Ce ar fi de făcut pe viitor ca să nu mai avem astfel de rezultate? În primul rând, statul și societatea românească ar trebui să investească mult mai mult în mișcarea sportivă, și cel mai important să se orienteze către mediul rural, pentru că România are foarte mulți copii talentați, dar nu știm să-i descoperim. Este foarte important, de asemenea, ca guvernul și cei care ne conduc să dea o lege a sportului, pentru a susține mișcarea sportivă din România. Uniunea Europeană a impus 4 ore de sport, în timpul unei săptămâni, pentru toți elevii care studiază, dar la noi în țară, nu știu câți dintre aceștia merg la orele de educație fizică. Am mers cu pieptul înainte la Euro 2016 și ne-a bătut Albania, am avut o grămadă de formații calificate în cupele europene la fotbal, și aproape toate au fost eliminate încă din primul tur și cu scoruri destul de mari, iar acum venim de la Rio doar cu 4 medalii. Nu am avut o delegație foarte numeroasă, am sperat la anumite discipline că vom lua medalii dar nu a fost să fie, important este să privim spre viitor. Felicitări sportivilor care au reușit să obțină medalii, sunt foarte frumoase și mai mult decât atât, sunt importante, dar aceste distincții ar trebui înmulțite pe viitor. De acum înainte avem în față un ciclu de 4 ani pentru a ne pregăti pentru următoarea competiție supremă, Jocurile Olimpice din anul 2020, care vor găzduite de capitala Japoniei, Tokyo. Ce va reuși România acolo?… în funcție de cum de cum ne vom pregăti.