– libertate pur și simplu;
– libertate de inițiativă;
– libertate de gândire;
– competiție;
– prezumție de nevinovăție și de normalitate;
– eliminarea formalismelor idioate și inutile
și multe altele.
În România, toate acestea sunt încălcate flagrant, constant, continuu, îndesat, prin tot felul de reglementări complicate, inutile, care încurcă lucrurile în loc să dezlege energiile.
Ce ați zice dacă ați citi acum despre liberalism în justiție? Nu voi explica teoretic ce înseamnă asta, dar vă voi da două exemple invers:
- Pe când eram judecător activ, o doamnă de la o instanță „superioară“, cu ceva funcție de control, mi-a reproșat oficial, la modul cel mai serios, că, în cuprinsul hotărârilor judecătorești pe care le scriam, îmi permiteam să subliniez unele cuvinte cu bold și italic. „Nu se permite, domnule judecător! La noi în justiție se scrie cu Times New Roman 12. Atât“.
- Pe alt plan, la un nivel mult mai înalt (CSM) mi s-a reproșat că într-o încheiere de îndreptare a unei hotărâri (o greșeală dactilo) am adresat scuze celui căruia i-am transmis inițial hotărârea omenește greșită. Ei bine, pentru asta, mai adunând și altele asemenea, am fost nu numai atenționat, ci chiar sancționat. Nu grozav de dureros, dar gestul contează.
Cele două exemple arată că, la nivel „superior“, se dorește a se impune rigoarea formalistă, ascultarea, înlăturarea oricărei manifestări a personalității judecătorului. Și asta distruge pur și simplu actul de justiție.
Constituțional înseamnă că toate actele normative și acțiunile statului în relația cu cetățenii trebuie să respecte normele fundamentale cuprinse în Constituție. Lucrurile se întâmplă mult invers, iată numai câteva exemple:
– o mulțime de reglementări de maximă și generală importanță sunt promovate prin ordonanțe de guvern, care nici măcar ulterior nu sunt supuse dezbaterii în parlament; până și cele patru coduri au fost lansate prin proceduri neparlamentare (despre multele ciudățenii din aceste coduri – separat, cu altă ocazie);
– statul român plătește milioane de euro, urmare a multor condamnări la CEDO. Tot ce stabilește Curtea Europeană ca încălcare a unor drepturi elementare, a avut la bază, în plan intern, nesocotirea unor drepturi constituționale.
– un exemplu foarte concret: o stupidă reglementare a taxelor de timbru (tot ordonanță) obligă la taxă pe cei amendați pentru plângerile contravenționale depuse la instanțe. O fi normal ca un serviciu al instanței să fie plătit, dar dacă l-am cerut eu, petent. Dar când tu, organ adesea abuziv, m-ai amendat, deci mă obligi să apelez la instanță, ăsta nu mai este serviciu cerut de mine, deci nu înțeleg să-l plătesc. Nimeni nu s-a obosit să taxeze anormalitatea acestei reglementări, nici parlamentul nu a catadicsit măcar să o pună în discuție.
Jud. Gh. MOROȘANU