România nu trebuie să mai fie ţara copiilor cu părinţii în altă ţară !

10/05/2019

Statisticile cu privire la “copiii lăsați în urmă” de parinții români care lucrează în străinătate, publicate de către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) arată că, în luna octombrie 2018, numărul lor ajunsese la 94.991 (față de 85.000 în decembrie 2015).

În județul Neamț, potrivit datelor raportate de primării în 2018, există aproximativ 5.000 de copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate. Dintre aceștia, aproape 1.000 au ambii părinți plecați, restul având câte un părinte absent.

Datele culese de Organizația Salvați Copiii de la Inspectoratele Școlare Județene relevă însă un număr mult mai mare: peste 212.000 copii. Nici aceste date nu sunt complete, întrucât includ doar copiii înscriși în sistemul educațional. Dacă se adaugă și copiii de vârstă preșcolară și pe cei neînscriși la școală sau care au abandonat sistemul de educație, se estimează că numărul total al copiilor cu parinții plecați să lucreze în străinătate depășește 250.000 la nivel național.

PRODEMO se angajează să reducă acest fenomen prin inițiative legislative la nivel european, prin care toate statele membre să aibă obligația monitorizării copiilor cu unul sau ambii părinți plecați să lucreze în alt stat membru și să inițieze, în interesul major al minorilor, programe de reunire a acestor familii.

#PRODEMO  #DemnitateNationala

ATENȚIE: Dacă pleci la muncă în străinătate, anunță la Primăria din localitatea de domiciliu în grija cui lași copilul!

Este o obligație legală în situația în care ambii părinți ai unui copil sau părintele care exercită singur autoritatea părintească pleacă la muncă în străinătate. Doar astfel, copilul tău poate beneficia de toate drepturile!

Cornel RADU-LOGHIN

Candidat PRODEMO pentru Parlamentul European

PRODEMO – poziția 7 pe Buletinul de Vot la alegerile din 26 mai 2019.

Lasa un comentariu