Roman-vodiștii se întrec în a-și demonstra patriotismul

În perioada 27-29 noiembrie, elevii Colegiului Național Roman-Vodă au participat la o competiție între clase care să demonstreze care este colectivul cel mai patriot. Ideea acestui concurs aparține elevilor clasei a XII-a, coordonați de profesorul Anda Nacu. Sub îndemnul „Fie ca cea mai tricolorizată clasă să câștige!”, organizatorii au mers în aceste zile din clasă în clasă pentru a „verifica” patriotismul colegilor, urmând ca pozele să fie postate pe site-ul instituției. Cea mai votată clasă va fi premiată de conducerea Colegiului. „Propunerea proiectului „Fii România” a fost o încântare pentru mine. Mă bucur să văd că există o preocupare pentru păstrarea istoriei locale și naționale. Pe lângă acest proiect, în ziua de 1 decembrie și Asociația Mușatinii pregătește alte activități dedicate Zilei Naționale, iar cadrele didactice vor participa la mai multe manifestări ce vor avea loc în oraș”, a declarat Mihaela Tanovici, directorul Colegiului Național Roman Vodă.

Elevii care au organizat acest concurs spune că scopul este promovarea spiritului patriotic. „Tema concursului este bazată pe vestimentația elevilor în culorile drapelului. Pozele pe care noi le-am făcut în acest zile în clase vor fi postate în weekend pe site-ul instituției, iar fiecare va putea vota clasa favorită”, au explicat organizatorii.

În paralel cu acest proiect, Asociația Mușatinii a organizat un alt concurs, de fotografie, dedicat doar elevilor Colegiului, cu tema „România altfel”. La finele competiției, asociația va acorda trei premii și trei mențiuni.