RO-Paradisul infractorilor: Au traficat ecstasy și au scăpat doar cu muncă în folosul comunității

 

Tribunalul Neamț a pronunțat sentința în cazul a doi traficanți de droguri. Ilie Petru (33 de ani), din Piatra Neamț, și Maria Adriana Colceag au recunoscut acuzațiile și au fost judecați și condamnați în procedură simplă, beneficiind de reducerea pedepsei, potrivit legii penale. Ei au primit pedepse de 2 ani și respectiv 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare și au, printre altele, interzis să iasă din țară și vor trebui să muncească 60 de zile neplătiți, în folosul comunității. „În temeiul art. 91 alin. 1 și art. 92 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor închisorii aplicate inculpaților Ilie Petru și Colceag Maria Adriana de către Serviciul de Probațiune Neamț, pe durata termenelor de încercare de 5 ani pentru Ilie Petru și 4 ani și 6 luni pentru Colceag Maria Adriana. În temeiul art. 93 alin. 1, 2 Cod penal, pe durata termenelor de supraveghere inculpații Ilie Petru și Colceag Maria Adriana vor respecta următoarele măsuri de supraveghere și obligații: – să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Neamț la datele fixate de acesta; – să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; – să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; – să comunice schimbarea locului de muncă; – să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor lor de existență; – să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței. În temeiul art. 93 alin. 3 și 4 Cod penal, pe parcursul termenelor de supraveghere, inculpații Ilie Petru și Colceag Maria Adriana vor presta muncă neremunerată în folosul comunității, fiecare pe o durată de câte 60 de zile în cadrul Primăriei municipiului Piatra Neamț, conform protocolului încheiat de Serviciul de probațiune cu această instituție”, se precizează în minuta de ședință.

Pietreanul a fost prins în flagrant cu aproape 900 pastile de ecstasy, într-o acțiune a polițiștilor de combaterea criminalității organizate din Neamț și procurori DIICOT Neamț, în data de 22 septembrie 2016. Procurorii au stabilit că, începând cu anul 2016, inculpatul Petru Ilie s-a aprovizionat cu cantități semnificative de droguri de mare risc din afara teritoriului României, în special din Olanda, droguri pe care ulterior le-a introdus pe teritoriul României. Substanțele psihoactive erau apoi comercializate de către inculpat en gros, respectiv în cantități de cel puțin 20-30 comprimate, către făptuitori aflați atât pe raza județului Neamț, cât și în județul Bacău, făptuitori care, la rândul lor, au procedat la vânzarea ulterioară, cu un preț mai mare al tabletelor respective, individual, către diverși consumatori. În ziua de 22 septembrie Petru Ilie a fost surprins în flagrant, în Piatra Neamț, având în posesia sa o cantitate de 884 de tablete ecstasy pe care intenționa să le comercializeze în aceeași zi consumatorilor interesați.

Sentința nu este definitivă.

Cristina IORDACHE