Riscul producerii situațiilor de urgență persistă pe fondul condițiilor meteorologice vitrege

Județul Neamț, în intervalul 10.01.2017 ora 21:00 – 12.01.2017 ora 10:00, se află sub avertizare meteorologică cod galben în care se prognozează temperaturi cuprinse, în general, între -17 și -10 grade, iar maximele diurne vor fi negative.

Având în vedere prognoza de vreme deosebit de rece și ger, prefectul județului a dispus Secretariatului tehnic al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență să transmită către toate consiliile locale pentru situații de urgență din județ măsurile care trebuie luate în asemenea situații:

  1. a) aplicarea Procedurii pentru prevenirea deceselor prin hipotermie a persoanelor fără adăpost și a celor din spații neîncălzit.
  2. b) acordarea unei atenții deosebite persoanelor cu risc crescut în astfel de situații (bătrâni, persoane cu dizabilități, cazuri sociale) care locuiesc în spații neîncălzite prin:

– monitorizarea permanentă a acestora prin intermediul serviciului voluntar pentru situații de urgență;

– preluarea, la nevoie, a acestora în vederea adăpostirii în spații special amenajate;

– asigurarea accesului către locuințe și în interiorul gospodăriilor;

– asigurarea permanentă a menținerii în stare de funcționare a utilităților (agent termic, combustibili fosili, energie electrică, gaze, apă);

  1. c) menținerea în stare operativă a spațiilor de cazare pentru persoanele fără adăpost;
  2. d) punerea în siguranță a sistemelor de încălzire din școli, spitale, cămine de bătrâni;
  3. e) prevenirea eșecului utilităților publice; monitorizarea rețelelor de apă, energie electrică, gaz, agent termic etc. și informarea operativă a problemelor apărute pentru dirijarea forțelor de intervenție ale furnizorilor de utilități;
  4. f) atenționarea operatorilor economici sursă de risc privind obligativitatea asigurării securității în funcționarea instalațiilor, pentru evitarea producerii accidentelor tehnologice;
  5. g) sprijinirea, în ceea ce privește asigurarea accesului, a echipelor de intervenție ale furnizorilor de utilități pentru remedierea deranjamentelor apărute;
  6. h) informarea operativă a ISU Neamț cu privire la efectele fenomenelor meteorologice periculoase.

„Monitorizăm în continuare evoluția vremii. Aș vrea să atrag atenția tuturor factorilor responsabili ca, la apariția oricărei situații de urgență, să respecte procedurile în vigoare, pentru că numai astfel se poate interveni în timp util acolo unde este nevoie. Fără colaborarea tuturor forțelor implicate, fără o comunicare eficientă, lucrurile se complică și în final au de suferit cetățenii. Deci, repet, orice situație apărută trebuie raportată folosind orice canal de comunicare: la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, semnalată la 112 sau anunțată la Prefectură, unde, pe perioada avertizărilor, este instituit serviciul de permanență“, a declarat prefectul Niculina Dobrilă.

Daniela SAVU