Rezultate pozitive pentru CS Ceahlăul

gelu cracana bate toacaAtleţii de la Clubul Sporiv Ceahlăul Piatra Neamţ au obţinut cele mai bune rezultate la cea de-a doua ediţie a concursului de alergare montană, dotat cu trofeul „Bate Toaca”, care s-a desfăşurat la finele săptămânii trecute pe masivul Ceahlăul. În proba scurtă, de 16 kilometri, la categoria 18 – 35 de ani, Petru Todiriţă a ajuns primul, obţinând în final locul întâi. La aceiaşi categorie, Alin Iancu s-a clasat pe locul al doilea, în timp ce Andrei Răzvan a ajuns al patrulea. Tot de la CS Ceahlăul, Alexandru Sofian a ajuns al şaptelea. La proba lungă, de 26 de kilometri, Raluca Aparaschivei, a ajuns a şasea la final, după ce anul trecut a câştigat proba scurtă. Organizată de Asociaţia Sport şi Natură Piatra Neamţ, competiţia de atletism „Bate Toaca”, a avut la start peste 250 de sportivi, care s-au întrecut la mai multe categorii de vârstă. Startul s-a dat din staţiunea Durău, iar competitorii au avut de strabătut un traseu destul de greu pe la cabana Fântâlene, cascada Duruitoarea, cabana Dochia şi înapoi în staţiunea Durău, unde a avut loc şi sosirea. Pentru elevii antrenoarei Iulia Negură Olteanu, concursul montan de pe masivul Ceahlăul a fost unul pregătitor înaintea competiţiilor importante din calendarul competiţional. „Suntem la a doua ediţie la care participăm. Le-a plăcut la copii şi de aceea ne-am dus şi anul acesta. Anul trecut, două fete, Raluca Aparaschivei şi Larisa Lupaşcu au câştigat proba scurtă şi nu au mai avut voie anul ăsta sa concureze şi au trebuit să atace proba lungă, ceea ce a fost pentru ele un test adevărat. Din păcate Larisa nu a putut să participe din cauza unei accidentări, iar Raluca a ajuns a şasea. Se putea mai mult, ea a avut şi un incident la campionatul final de alergare montană, o accidentare uşoară, şi i-a fost un pic frică când a alergat la vale. Atunci s-a accidentat, pentru că la sus la Toaca a fost prima, dar au venit fetele peste ea şi au întrecut-o. Eu m-am bucurat că a ajuns cu bine, traseul a fost destul de greu, unul accidentat şi în care s-a alunecat destul de mult din cauza ploii. Mă bucur că le-a plăcut copiilor, a fost foarte frumos, şi ca organizare, ne-am simţit foarte bine. Concursul de la Durău a fost mai mult un antrenament pentru noi, iar pentru Raluca Aparaschivei urmează campionatele naţionale rezervate juniorilor 2 de la Bucureşti, care vor avea loc peste aproximativ 3 săptămâni. Ea va participa la 3000 şi 5000 de metri plat şi sper să îi fie de folos cursa aceasta”, a spus Iulia Negură Olteanu.

Locul 13 la veterani

Gelu Crăcană, de la CS Ceahlăul, s-a clasat pe poziţia a 13-a la concursul de alergare montană „Bate Toaca”, care s-a desfăşurat sâmbătă pe masivul Ceahlăul. Sportivul pietrean a reuşit să parcurgă cu bine cei aproximativ 16 kilometri şi a ajuns al 13-lea la cagetoria lui de vârstă, veterani, peste 35 de ani, unde au fost prezenţi 36 de concurenţi. Gelu Crăcană şi-a bătut recordul de anul trecut, când a ajuns pe locul 46, şi spune că pregătirea fizică a contat foarte mult. „Pregătirea a făcut diferenţa faţă de anul trecut. În 2013 a fost prima oară, nu prea ştiam cum e să alergi în pantă şi în vale. Acum am ştiut traseul, am ştiut condiţiile de concurs şi m-am pregătit foarte bine pe plan local. Vreau să felicit organizatorii, un concurs organizat excelent, nu ne-a lipsit nimic, toţi concurenţii au primit la final diplome şi medalii de participare. Am cunoscut oameni de toate categoriile de vârstă, am socializat, ne-am împrietenit, ne-am simţit excelent. După acest concurs am rămas cu febra, pe care o simt şi acum, pentru că a fost un traseu greu, până la Dochia am urcat numai în pantă. Mie mi s-a părut mai greu la vale pentru că a plouat iar terenul a fost accidentat şi alunecos. Nu au fost însă accidentări, toată lumea a ajuns cu bine la finiş”, a declarat Gelu Crăcană, cel care se pregăteşte pentru următorul concurs important pentru veterani,care va avea loc la Braşov.