Rezistă încă în degringoladă – Deputatul Moisii: Rămân în PPDD

Singurul parlamentar nemțean din PPDD, Constantin Moisii, nu părăsește partidul sub sigla căruia și-a căpătat locul în Camera Deputaților. Cel puțin deocamdată, dacă ar fi să citim printre rânduri declarația sa dată ieri, la scurt timp după vestea șoc a demisiei din partid anunțată la tribuna Senatului de Tudor Barbu.

„Sunt în continuare în PPDD. Rămân în continuare în PPDD. Nu am ce comenta acum despre demisia lui Tudor Barbu. Abia ce am aflat și noi, deputații, de acest gest. Voi putea ști mai multe mai târziu, pentru că după-amiază este programată o întâlnire între conducerea partidului și parlamentarii acestei formațiuni.

Acum vin informații din toate părțile, e o aiureală întreagă. E evident că, în ultimul timp, s-a creat o falie între conducerea partidului și grupurile de parlamentari. E degringoladă dar sperăm ca prin comunicare și cu maturitate să găsim soluțiile corecte”, a precizat deputatul PPDD ales ]n Colegiul 3 Roznov-Neamț.

Senatorul Tudor Barbu – unul dintre cei mai cunoscuți și mai vocali lideri din partidul lui Diaconescu – a demisionat, luni, din PPDD.

Demisia lui Barbu vine la numai câteva zile de la excluderea din partid a prim-vicepreşedintelui Radu Popa. Seria demisiilor din partidul lui Dan Diaconescu a început în ianuarie, la scurt timp de la debutul sesiunii legislative. În  ianuarie, deputatul Ioan Moldovan a declarat că va trece la PC pentru că nu se mai regăseşte în PPDD. În 25 martie, senatorul PPDD Mihai Cristian Dănuţ a anunţat în plenul Senatului că va trece în grupul Partidului Conservator. Mihai Cristian Dănut este un cunoscut om de afaceri brăilean şi a fost ales în colegiul 2 Senat. În 7 mai, deputatul Cezar Cioată a transmis Camerei Deputaţilor demisia sa din PPDD, aceasta fiind citită în plenul acestui for legislativ, de către preşedintele de şedinţă, Miron Mitrea.

George DUMITRU